Skip to content
Dacian Cioloș, Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Dacian Cioloș anunță un program de burse pentru studenții africani. 26 de universități din România vor participa

Dacian Cioloș a anunțat, miercuri, lansarea unui program de cooperare între România și Uniunea Africană prin care statul român va pune la dispoziția tinerilor africani până la 1.709 de burse de studiu. Fostul premier a făcut anunțul din postul de candidat al României la funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.

Bursele vor fi acordate pentru toate cele trei nivele ale învățământului universitar – licență, masterat și doctorat – începând cu anul universitar 2027–2028.

Programul a fost convenit între Consiliul Național al Rectorilor din România și Comisia Uniunii Africane, în urma unor discuții inițiate de Dacian Cioloș.

Programul este rezultatul colaborării dintre Consiliul Național al Rectorilor din România (CNR) și Comisia Uniunii Africane, inițiate în urma discuțiilor purtate de Dacian Cioloș cu reprezentanții Uniunii Africane, în prima parte a acestui an. Noua inițiativă se adaugă programelor de burse deja finanțate de statul român pentru studenții străini și reprezintă o contribuție suplimentară a universităților românești la dezvoltarea cooperării cu statele africane.

„Mă bucur că dialogul pe care l-am avut cu Uniunea Africană a contribuit la dezvoltarea acestui parteneriat între universitățile românești și Africa. Este un exemplu al modului în care văd eu dezvoltarea Francofoniei în viitor: de la dialog politic, la colaborare pe teren, între actorii interesați, pentru a crea oportunități pentru tineri.  Le mulțumesc Consiliului Național al Rectorilor din România și universităților care s-au mobilizat pentru acest proiect. România are o tradiție solidă în pregătirea studenților din Africa, iar acest program ne permite să creștem contribuția la dezvoltarea Africii”, a declarat Dacian Cioloș, într-o conferință de presă susținută la Paris, înainte de plecarea la Sommet-ul Francofoniei de la Phnom Penh, din 15-16 noiembrie.

Cele 26 de universități românești care vor participa la program oferă burse în domenii, precum știința și tehnologia, agricultura, medicina, schimbările climatice și tranzițiile ecologică și digitală. Costurile burselor vor fi suportate din veniturile proprii ale universităților participante.

Comisia Uniunii Africane va organiza preselecția, iar universitățile românești vor efectua selecția finală.

În plus, Consiliul Național al Rectorilor va oferi încă 100 de burse pentru state francofone din Asia de Sud-Est, Caraibe și Oceania, prin implicarea Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București și a Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Fost premier și actual consilier prezidențial Dacian Cioloș va candida la alegerile din 16 noiembrie pentru conducerea Francofoniei. Ar fi primul european ce ar putea ocupa funcția de secretar general al acestei organizații, care reunește 90 de state