STB vrea să scoată transportul de noapte și să limiteze gratuitățile pentru pensionari. Ce spune Ciucu despre creșterea tarifelor
Administratorul STB, societate aflată în insolvență din cauza datoriilor, a detaliat, vineri, într-o conferință de presă, situația financiară a companiei și propunerile pe care le are pentru reducerea cheltuielilor.
„Situația financiară a STB, acumulată în mai mulți ani, este foarte, foarte proastă și noi încercăm ca prin ceea ce facem în acest moment și ceea ce se va întâmpla de acum înainte, va încerca să scape societatea de faliment”, a declarat primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, care a participat la conferință alături de Remus Borza, administratorul judiciar al STB.
STB a intrat în insolvență, în luna septembrie și este condusă acum de un consorțiu de administratori judiciari format din Euro Insol, Ceres Insolv și Turmac Insolvency.
Șoferii de noapte, plătiți de 3 ori mai bine
Pentru reducerea cheltuielilor, administratorul judiciar propune, printre altele, eliminarea transportului public de noapte, cu excepția liniei expres 100, care face legătura între Piața Unirii și Aeroportul Otopeni.
Borza susține că STB alocă transportului de noapte 78 de autobuze și troleibuze și 178 de șoferi, care sunt plătiți de trei ori mai bine decât cei care lucrează ziua, în timp ce Primăria Capitalei decontează serviciul la tariful de zi.
Potrivit acestuia, deși statisticile TPBI indică aproximativ 100.000 de călători pe lună, doar 9.000 ar plăti călătoria, adică aproximativ 300 pe zi.
Reducerea gratuităților pentru pensionari
O altă propunere vizează limitarea gratuității pentru pensionari. În prezent, potrivit administratorului judiciar, aproximativ 500.000 de pensionari beneficiază de transport gratuit în București, iar costul estimat este de 24 de milioane de lei lunar, respectiv 288 de milioane de lei anual.
Borza propune ca gratuitatea să fie păstrată doar pentru pensionarii cu venituri de până la 3.000 sau cel mult 3.500 de lei. În acest scenariu, ar mai beneficia de facilitate între 220.000 și 260.000 de persoane.
„Pensionari cu pensii în plată de 10, 20, 30.000 de lei cred că pot să scoată bănuțul, mai ales că suntem decenți cu prețurile”, a spus administratorul judiciar.
Acesta consideră necesară și majorarea tarifului de călătorie, în prezent de 3 lei, pe care îl consideră insuficient pentru acoperirea costurilor de funcționare.
Borza susține că aproximativ 32% dintre călători folosesc transportul public fără să plătească biletul.
Toate aceste măsuri sunt, deocamdată, propuneri ale administratorului judiciar, nu decizii de modificare a tarifelor, gratuităților sau programului de transport.
STB are datorii uriașe. ANAF este cel mai mare creditor
Potrivit administratorului judiciar, 244 de creditori au solicitat înscrierea la masa credală cu creanțe totale de aproximativ 3 miliarde de lei. Din această sumă, au fost recunoscute în tabelul preliminar creanțe de 1,63 miliarde de lei.
Cel mai mare creditor este ANAF, cu aproximativ 1,3 miliarde de lei.
Borza a precizat că Electroputere Pașcani figurează în tabelul preliminar cu o creanță de 27 de milioane de lei, deși compania ar fi solicitat o sumă mult mai mare. În schimb, creanța de 272 de milioane de lei solicitată de Primăria Capitalei nu a fost recunoscută, administratorul judiciar invocând caracterul său condiționat.
Printre cauzele care au dus STB în această situație, Borza a enumerat cheltuielile mari cu salariile, achizițiile supradimensionate și la suprapreț, întârzierile la plata subvențiilor, subfinanțarea gratuităților, managementul defectuos și lipsa digitalizării.
Primăria Capitalei are datorii de peste 600 milioane lei la STB, la plata subvenției.
În cadrul procesului de reorganizare, Borza spune că au fost deja obținute economii de 30 de milioane de lei anual prin modificarea contractului colectiv de muncă și o reducere de 67 de milioane de lei a valorii unui contract comercial cu Daimler, evaluat inițial la 220 de milioane de lei.
Diferențe de milioane de kilometri și mii de tone de motorină. Borza acuză fraude de milioane de euro
Administratorul judiciar susține că lipsa digitalizării a permis apariția unor diferențe uriașe între datele înregistrate de sistemele electronice ale vehiculelor și cele completate manual de angajați.
Potrivit acestuia, instrumentele de bord indică aproximativ 50 de milioane de kilometri parcurși anual de vehiculele STB, în timp ce foile de parcurs completate manual însumează aproximativ 55 de milioane de kilometri.
Diferențe similare ar exista și în cazul consumului de combustibil: sistemele electronice ar indica un consum anual de aproximativ 23.000 de tone de motorină, față de 26.000 de tone înscrise în documentele manuale.
Borza a estimat prejudiciul la aproximativ 6 milioane de euro anual, susținând că diferențele ar fi fost folosite pentru justificarea unor cantități de combustibil care nu au fost consumate efectiv.
Pe lângă măsurile de reducere a cheltuielilor, administratorul judiciar a anunțat extinderea rețelei de vânzare a titlurilor de călătorie.
În prezent, acestea pot fi achiziționate de la cele 138 de chioșcuri STB și prin aplicația STB Online.
Societatea a încheiat un parteneriat cu Meridian Taxi, care are peste 1.200 de mașini, astfel încât biletele să poată fi cumpărate și prin aplicația companiei. De asemenea, a fost anunțat un parteneriat pentru distribuirea titlurilor de călătorie prin aproximativ 2.000 de puncte de vânzare din magazine de proximitate.
Începând cu 1 decembrie, STB intenționează să permită achiziționarea și validarea titlurilor de călătorie, precum și încărcarea cardurilor, prin cele aproximativ 300 de parcometre ale Companiei Municipale Parking București.
Ce spune Ciucu despre creșterea biletului STB
Primarul Ciprian Ciucu a dat asigurări că în perioada insolvenței, transportul public nu va fi afectat.
„Vreau să spun că se asigură pe bucureștieni că transportul public nu va fi afectat de această stare de insolvență, pentru că transportul public se va menține în aceiași parametri pe care le avem în acest moment, poate chiar se vor îmbunătăți, datorită eficientizării”, a spus edilul.
În ceea ce privește scumpirea biletului STB, Ciucu spune că nu va veni rapid cu această veste.
„În primul rând, această majorare a fost cerută de un an și jumătate de către ADITPBI, această majorare a fost cerută și votată de către AGA STB. Domnul Borza cere același lucru. În acest moment încă evaluez. De ce evaluez? Pentru că nu cred că rapid vom veni cu această veste, doar în momentul în care o să văd că începe o restructurare semnificativă”, a declarat Ciucu.
„STB e o societate de familie. 4.876 de salariați sunt rude”
Remus Borza, administratorul judiciar al STB, a detaliat în conferința de presă toate problemele pe care le-a identificat în ceea ce pe privește personalul și a explicat de ce au fost dați afară sute de angajați.
Potrivit acestuia, la momentul intrării în insolvență, societatea avea peste 10.000 de angajați. Aproape jumătate dintre ei sunt rude.
„10.137 de posturi și, ca un fapt interesant, STB e o societate de familie. 4.876 de salariați sunt rude, dintre care vreo 1.400 soț-soție. Sunt câteva familii, peste 30 de familii, fiecare familie are peste 10 membri angajați ai STB, avem un fruntaș la capitolul ăsta, o familie cu peste 20 de salariați la STB. Salariu mediu brut pe societate, 10.700 de lei și 36 de sporuri”, a explicat Borza.
Administratorul judiciar spune că una dintre principalele cauze ale problemelor financiare ale STB este contractul colectiv de muncă, din cauza ponderii foarte mari a cheltuielilor cu personalul în veniturile societății.
Cheltuielile cu salariile de peste 1 miliard de lei în primele 10 luni
Potrivit datelor prezentate de Primăria Capitalei, în primele 10 luni ale anului 2026, STB a înregistrat venituri de 1,2 miliarde de lei și pierderi de 765 de milioane de lei, în timp ce cheltuielile cu salariile s-au ridicat la 1,01 miliarde de lei, reprezentând circa 84% din venituri. La 31 octombrie 2026, societatea avea o trezorerie netă negativă de 67 de milioane de lei.
„Am constatat o schemă supradimensionată și supraremunerată de personal. STB poate să funcționeze mult mai bine, mai eficient, cu o atitudine mult mai cuviincioasă față de călători și cu mai puțin personal”, a declarat administratorul judiciar.
Potrivit acestuia, organigrama STB a fost redusă de la 10.137 la 8.428 de posturi. „Asta e doar prima etapă. O să mai urmeze o etapă de restructurare, probabil în ianuarie-februarie, când vom înjumătăți numărul boierilor, al directorilor”, a declarat Borza.
Cei concediați primesc între două și 4 salarii compensatorii.
„Pe vechiul contract colectiv de muncă aveam între 16 și 20 de salarii compensatorii, le-am adus între două și patru, în funcție de vechime. Deci dacă am fi avut acum în vigoare contractul colectiv de muncă, ar fi trebuit să plătim undeva între 160.000 și 200.000 de lei salarii compensatorii”, a explicat Borza.
Urmează noi disponibilizări
Administratorul a explicat de ce a renunțat la anumite posturi.
„Aveam 4 posturi de legător manual, omul cu sula, ăla care face găuri în hârtie, îndosariază și are un ghem de soară și leagă dosarele. Avem 88 de fochiști, au plecat 12. Nu suntem la Turceni, nu suntem la Rovinari să avem un număr atât de mare. Statisticienii i-am desființat pe toți. Avem 120 de secretare cred că e totuși un lux. Nu ne permite să ținem 100 de doamne, 90, 60, 90. Putem să ne facem și singuri, cafelele”, a spus Borza.
Acesta a spus că societatea are peste 760 de economiști și casieri și aproximativ 120 de angajați pe posturi de referent.
Administratorul judiciar consideră nejustificat și numărul de 4.358 de conducători auto și vatmani, raportat la un parc activ de cel mult 1.250 de vehicule pe zi.
Potrivit acestuia, în următorii trei ani, STB ar trebui să ajungă la aproximativ 7.000 de salariați, ceea ce înseamnă că vor urma și alte disponibilizări.
Borza acuză abateri disciplinare și furturi de combustibil
Administratorul judiciar susține că, în procesul de restructurare, au fost vizați în primul rând angajații cu evaluări slabe, cei cu abateri disciplinare, persoanele care cumulează pensia cu salariul și cei aflați aproape de pensionare.
O altă problemă semnalată este furtul de combustibil. Potrivit administratorului judiciar, în luna mai, 20 de șoferi STB și doi paznici au fost vizați de o acțiune a poliției, iar recent alți 10 conducători auto au fost prinși în cadrul unei intervenții la Autobaza Ferentari.
Concediile medicale ar costa STB 55 de milioane de lei pe an
O altă problemă majoră identificată de administratorul judiciar este numărul foarte mare de concedii medicale.
Potrivit datelor prezentate de Borza, în 2025, angajații STB au acumulat 176.000 de zile de concediu medical și 321.000 de zile de concediu de odihnă. Costurile concediilor medicale pentru companie ar fi de aproximativ 55 de milioane de lei anual.
„Toți se îmbolnăvesc, toți răcesc în iulie și august. De ce? Ca a doua zi să se ducă pe autocare la niște agenții de turism. Deci lucrează în paralel”, a afirmat Borza.