„Vom vedea ce se întâmplă”: Estonia spune că Rusia a informat-o că vrea să facă lucrări de „renovare” la graniță
Ministerul eston de externe a anunțat că a fost informat de partea rusă că aceasta vrea să efectueze lucrări de renovare la cel mai circulat punct de frontieră între cele două țări, relatează AFP.
Autoritățile de la Tallinn au precizat că au primit o notă oficială din partea Rusiei prin care au fost informate că punctul de trecere de la Narva-Ivangorod urmează să fie închis traficului rutier de la 1 februarie și că renovările planificate de Moscova vor dura doi ani.
„Potrivit notei, lucrările de renovare sunt planificate să dureze până la sfârșitul lui 2025. Vom vedea ce se întâmplă cu adevărat”, le-a spus reporterilor ministrul eston de externe Margus Tsahkna.
„De partea noastră, noi vom continua activitățile ca de obicei la graniță”, a adăugat el.
Punctul de trecere în cauză – care leagă Narva, al treilea oraș ca mărime din Estonia, cu vecinul său rusesc Ivangorod – va rămâne deschis însă traficului pedestru.
Estonia și Rusia au o graniță comună de 333 de kilometri, alte 5 puncte de trecere a frontierei urmând să rămână deschise după închiderea celui de la Narva-Ivangorod.
În noiembrie anul trecut Estonia și-a avertizat cetățenii împotriva „oricăror călătorii” în Rusia, afirmând că ar putea închide granița din cauza unui aflux de migranți, precum cel de la granița dintre Rusia și Finlanda.