Arta în pandemie: VIDEO cu balerine care dansează pe câmp, la poalele Munților Bucegi
După aproape șase luni de când teatrele de spectacol nu mai sunt accesibile publicului, balerinele și-au pus din nou poantele în picioare pentru un spectacol unic, pus în scenă pe câmp, chiar la poalele munților Bucegi, transmite un comunicat de presă al campaniei Arta pe Scena Nouă.
Un clip impresionant, care a fost oferit publicului sâmbătă, surprinde imagini cu balerine care dansează pe câmpurile din comuna Secăria, Prahova.
Producția, care durează aproximativ 4 minute și a cărui temă muzicală este o reinterpretare a melodiei “Până când nu te iubeam” a Mariei Tănase, îi are ca protaginiști pe balerinele Alice Minoiu, Rebecca Rudolf și Raluca Jercea, soprana Zsuzsana Cerveni, violonistul Mircea Lazăr și pianistul Andrei Licareț.
Filmul a fost realizat în cadrul campaniei Arta pe Scena Nouă și vrea să atragă atenția asupra impactului puternic pe care îl are pandemia COVID-19 asupra artei. De asemenea, transmite mesajul că indiferent de vreme și vremuri trebuie să fim capabili să ducem arta mai departe.
“Trebuie să ne adaptăm și să fim capabili să ducem arta mai departe, indiferent de vreme și vremuri. Arta pe Scena Nouă este un proiect care s-a născut în contextul impactului pe care l-a avut noul tip de coronavirus asupra mediului cultural. Am înțeles că pentru a zâmbi lumea are nevoie de o poveste și am ales să cream una acolo unde natura oferă cel mai frumos décor și însufletește actul artistic. Scena poate fi și în spații neconvenționale, iar noi trebuie să ne adaptăm la aceste vremuri cu multă pasiune și dorință de a oferi publicului emoții cât mai alese. Avem în noi resurse de a merge mai departe indiferent de context, “fără o țintă viața ar fi o rătăcire”, după cum ne spune și Senecca”, a declarat Alice Minoiu, inițiatoarea proiectului.
Clipul prezintă o coregrafie originală, pusă în scenă de balerinele Alice Minoiu, Raluca Jercea și Rebecca Rudolf. Dansului balerinelor are loc pe Scena Nouă exprimată prin câmpurile din comuna Secăria, județul Prahova și trimite cu gândul la mitologia românească care vorbește despre ritualul Sânzienelor sau al Ielelor, fecioare zănatice cu puteri magice, despre care se crede că locuiesc în păduri şi apar noaptea la lumina lunii, rotindu-se în horă, în locuri retrase, dansând goale și cu părul despletit.