Sari direct la conținut

Un refugiat sirian, considerat erou în Germania după ce a salvat o femeie de viol

HotNews.ro
Un refugiat sirian, considerat erou în Germania după ce a salvat o femeie de viol

Un refugiat sirian a fost aclamat drept erou în Germania după ce a oprit un migrant afgan să violeze o femeie, relatează The Telegraph.

Sirianul în vârstă de 30 de ani, identificat drept Faner O de către autoritățile germane, a intervenit după ce a văzut o femeie atacată de un bărbat la primele ore ale dimineții de duminică. Acesta l-a imobilizat pe agresor cu ajutorul unui alt trecător până la sosirea poliției.

Victima, al cărui nume nu a fost făcut public, ar fi o polițistă în formare.

Faner O, care a fugit din Siria în Germania în urmă cu patru ani, a relatat pentru Bild că se îndrepta cu mașina către casă împreună cu soția și fiica sa „când am văzut o femeie pe strada Friedrich-Engels și un bărbat într-un tricou roșu fugind după ea. Apoi au dispărut în tufișuri”.

Refugiatul a coborât din mașină și a mers după cei doi, găsind-o pe femeie imobilizată la pământ de către agresor.

„Avea o mână deasupra gurii ei și cu cealaltă o strangula. Ea rezista dar el era foarte puternic”, a declarat Faner.

Acesta a reușit să îl imobilizeze pe bărbatul care a încercat să fugă de la locul faptei cu ajutorul unui alt trecător care a auzit sunetele unei încăierări și a sărit în ajutorul lui Faner.

Violatorul nu a fost numit, dar ar fi un migrant afgan în vârstă de 20 de ani cunoscut poliției locale în legătură cu incidente similare.

Femeia a suferit doar răni ușoare, potrivit poliției locale.

„În acel moment mă gândeam doar să o ajut pe femeie”, a relatat Faner, adăugând că „dacă un asemenea lucru i s-ar întâmpla fiicei mele aș vrea să fie ajutată de cineva”.

ARHIVĂ COMENTARII
mihai • 2011-05-25 18:28:43
este un pret destul de mare pentru legea 112
1 2
pompi • 2011-05-26 08:55:56
Pretul real de vanzare in cartierele comuniste din Bucuresti (Militari, Berceni, Balta Alba, Dr. Taberei, etc.) este de 600 EUR / mp (in medie). Desigur, nu vorbesc despre Ferentari si Rahova... Concret: Militari, bloc de 10 etaje construit inainte de 1990, vedere in spatele blocului, la etaj 3, 55 mp utili, 2 camere semidecomandate, balcon, fara imbunatatiri, pretul platit este 35.000 EUR desi in anunt cerea 44.000 EUR. Pe cand un indice imobiliar real? Eu m-am saturat de asa-zisul indice imobiliar facut cu preturi de "anunt".
0 0
x • 2012-06-01 07:54:28
comentariul anterior este greseala mea. sorry.
0 0
INTERVIURILE HotNews.ro