Dr. Virgil Musta, despre COVID-19 în România: „Ideal era ca măsurile să fi fost luate mai devreme, înainte ca epidemia să revină cu atâta putere” / Când ar putea avea loc o reducere a cazurilor
Numărul de pacienți internați la Terapie Intensivă rămâne mare, iar între numărul de pacienți critici și numărul de decese există o proporție, spune medicul Virgil Musta, șeful secției Boli Infecțioase II de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara. „Statistica este la fel peste tot în lume și nu înșeală”, a comentat Musta la Digi24.
Virgil Mustea spune că trebuie luate „măsuri foarte rapide, stricte și riguroase” și completează că, de fapt, măsurile ar fi trebuit luate mai din timp.
„Ideal era ca măsurile să fi fost luate mai devreme, înainte ca epidemia să revină cu atâta putere. Dacă luăm măsuri bune, cam în două săptămâni vom avea o reducere a cazurilor”, a mai declarat medicul din Timișoara.
„Este mai responsabil să facem măsuri individuale în anumite zone, decât să creăm reguli generale, care în anumite zone să nu fie necesare și să perturbe activitatea”, a mai precizat Virgil Musta la Digi24.
Duminică a fost a 12-a zi consecutivă cu peste 1.000 de noi cazuri de coronavirus în România.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 1.075 de noi îmbolnăviri de COVID-19. Potrivit datelor transmise acum de Grupul de Comunicare Strategică, bilanțul a ajuns la 53.186. În ultima zi, au fost înregistrate 34 de noi decese. De asemenea, la ATI sunt internați 412 pacienți. Numărul de teste raportat a fost de 14.215.
Vezi aici tot bilanțul complet de COVID-19 în România de pe 2 august