Fostul primar Neculai Onțanu și actualul viceprimar Aurelian Bădulescu, candidații PSD la primăriile sectoarelor 2 și 3
Fostul primar Neculai Onțanu și actualul viceprimar al Capitalei Aurelian Bădulescu vor fi candidații PSD la primăriile sectoarelor 2 și 3 ale Bucureștiului, a anunțat liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu.
Decizia a fost luată în Comitetul Executiv al PSD. Ciolacu a susținut că a existat „un singur vot împotrivă sau o abținere” la adresa lui Aurelian Bădulescu.
Neculai Onţanu a fost primar al Sectorului 2 timp de patru mandate, fiind ales în această funcţie în anii 2000, 2004, 2008 şi 2012.
Neculai Onțanu a fost trimis în judecată pentru că ar fi luat mită un teren în valoare de 4,2 milioane de euro în schimbul retrocedării altor terenuri. În iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a decis însă încetarea procesului ca efect al intervenirii prescripţiei. Decizia instanţei nu este definitivă, iar DNA a contestat hotărârea.
„Candidez pentru că Sectorul 2 al Capitalei a fost lăsat în paragină. Merg pe stradă şi mă roagă oamenii să mă întorc, pentru că actuala administraţie şi-a bătut joc de locuitorii Sectorului 2 al Capitalei. De la salubrizare, până la investiţi, edilii actuali nu au făcut nimic. Când voi reveni la Primărie, primul lucru pe care îl propun va fi anularea taxei de habitat, o aberaţie din punctul meu de vedere. Al doilea lucru va fi să propun continuarea proiectelor de infrastructură lăsate de mine şi neterminate de actuala administraţie. Pasaje rutiere, reabilitarea şcolilor şi continuarea anvelopării blocurilor”, declara Neculai Onţanu atunci.