Mama unui copil ajuns în comă la spital, mâncat de viermi și muște, a fost reținută de poliție
Mama unui copil de 9 ani din Dej, județul Cluj, ajuns vineri în comă la spital, mâncat de viermi și muște, a fost reținută, transmite Mediafax.
Poliția Dej a fost sesizată vineri de către reprezentanții Spitalului Municipal Dej că un copil de 9 ani, din orașul Dej, a fost transportat la spital în comă. Copilul avea pe corp multiple leziuni.
„În urma verificărilor efectuate la fața locului, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, faptă prevăzută li pedepsită de Codul penal.
Totodată, a fost sesizată și Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Cluj”, a informat Poliția Cluj.
Ulterior, mama copilului a fost reținută pentru 24 de ore de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și va fi prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit „Dejeanul”, copilul a ajuns la spital cu răni și necroze pe tot corpul, iar medicii au spus cp era pur și simplu mâncat de viermi și de muște. Se pare că era în grija mamei, însă era mai mult supravegheat de bunică, pentru că mama lipsea des de acasă.
De la spitalul din Dej, copilul a fost transferat în stare critică la Cluj-Napoca, dar medicii sunt pesimiști cu privire la șansele acestuia de supraviețuire.