Sari direct la conținut

USR depune un proiect de lege pentru organizarea alegerilor locale de anul acesta în două zile

HotNews.ro
Alegeri, Foto: AGERPRES
Alegeri, Foto: AGERPRES

Senatorul USR Florina Presadă a depus, vineri, la Senat, o iniţiativă legislativă pentru organizarea alegerilor locale de anul acesta pe parcursul a două zile, pentru a da posibilitatea cât mai multor alegători să voteze, în contextul crizei pandemice.

Conform iniţiativei USR, alegerile ar urma să aibă loc sâmbătă, 26 septembrie, şi duminică, 27 septembrie, votarea urmând să înceapă la ora 07.00 şi să se încheie la 21.00.

„Avem nevoie de toate aceste lucruri cât mai curând pentru un vot în siguranţă pe 27 septembrie. Sunt lucruri pe care şi le doresc şi românii, aşa cum arată un sondaj recent. 63% dintre simpatizanţii tuturor partidelor şi-au exprimat interesul pentru mai multe zile de vot pentru securizarea procesului de vot în pandemie, iar 82% dintre românii cu drept de vot cer creşterea numărului secţiilor de votare, aproximativ 75% dintre simpatizanţii tuturor partidelor exprimându-şi această preferinţă”, afrimă Florina Presadă, potrivit unui comunicat al USR transmis vineri și citat de Agerpres.

În opinia iniţiatorului, în condiţiile în care votarea s-ar realiza doar într-o singură zi, „procesul de votare ar fi serios îngreunat şi întârziat ca urmare a măsurilor de distanţare socială atât în interiorul secţiei, cât şi în afara ei”.

„Aceasta ar putea afecta negativ prezenţa la vot, care va scădea semnificativ, lipsind procesul de alegere a reprezentanţilor autorităţilor locale de reprezentativitate şi legitimitate, mai ales că alegerea primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene se realizează într-un singur tur”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, votul pe mai multe zile a fost deja practicat pentru diaspora la alegerile prezidenţiale, precum şi în cadrul a două referendumuri, iar evaluările arată că sistemul a funcţionat, iar Guvernul „este dator să asigure toate condiţiile de natură organizatorică pentru ca un număr cât mai mare de români să îşi poată exercita dreptul de a vota în siguranţă”.

De asemenea, iniţiativa legislativă depusă de senatoarea USR are în vedere ca partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale să poată nominaliza pentru o secţie de votare, în calitate de delegaţi ai acestora, persoane diferite pentru fiecare zi de votare, în scopul facilitării participării acestor delegaţi la procesul electoral.

Proiectul a fost înregistrat la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro