Sari direct la conținut

DIICOT, în dosarul 10 august, clasat parțial: A existat o complicitate morală a protestatarilor paşnici din Piaţa Victoriei / Nu toate "victimele colaterale" au fost şi "victime inocente"

HotNews.ro
Protest 10 august, Piata Victoriei, Foto: AGERPRES
Protest 10 august, Piata Victoriei, Foto: AGERPRES

DIICOT susţine, în ordonanţa de clasare a dosarului „10 august”, în care au fost scoși de sub urmărire penală șefii de atunci ai Jandarmeriei, că a existat o complicitate morală a protestatarilor paşnici din Piaţa Victoriei, care nu s-au delimitat de cei care au exercitat violenţe asupra forţelor de ordine, ci chiar s-au amuzat. Mai mult, procurorii au tras concluzia că nu toate victimele „colaterale” ale intervenţiei jandarmilor au fost şi victime „victime inocente”.

„Încercarea jandarmilor de a-i extrage din mulţime pe cei violenţi a eșuat mai ales din cauza atitudinii protestatarilor asumaţi ca fiind paşnici”

În documentul întocmit de DIICOT, prin care şefii Jandarmeriei au fost exoneraţi de orice vină pentru intervenţia în forţă împotriva manifestanților din Piaţa Victoriei, procurorii susțin că, după ora 16,00, o parte dintre protestatari „au exercitat acţiuni violente asupra dispozitivului de jandarmi”, în care au aruncat cu sticle şi pietre.

Procurorii arată că încercarea jandarmilor de a-i extrage din mulţime pe cei violenţi a fost un eşec, mai ales din cauza atitudinii protestatarilor paşnici.

  • „Începând cu această oră, efectivele Jandarmeriei Române au folosit materialele şi mijloacele din dotare, inclusiv substanţe iritant-lacrimogene, punctual, pe direcţia unde se aflau persoanele care se manifestau violent, în scopul împiedicării pătrunderii în obiectiv, asigurării protecţiei personalului, respectiv realizării manevrei de forţe în vederea izolării şi extragerii din mulţime a persoanelor violente, operaţiuni sortite de cele mai multe ori eşecului, în condiţiile în care protestatarii asumaţi ca fiind paşnici dezavuau prin huiduieli, gestică şi manifestări violente demersurile forţelor de ordine”, precizează DIICOT.

Procurorii spun că modul de exercitare a violenţelor asupra forţelor de ordine „a avut un caracter de noutate, reflectând o mutaţie în plan acţional”. Astfel, agresiunile s-ar fi manifestat de-a lungul întregului dispozitiv, cu mobilitate crescută, atât în zona de contact, cât şi în interiorul masei de participanţi (din rândurile 2, 3 şi în adâncime).

„Protestatarii pașnici chiar s-au amuzat de violenţele exercitate împotriva forţelor de ordine”

DIICOT susține că, în ciuda apelurilor repetate adresate protestatarilor paşnici de a se delimita de persoanele care se manifestau violent, primii chiar ”s-au amuzat” de violenţele exercitate împotriva forţelor de ordine.

  • „Cu toate că apelurile repetate ale Jandarmeriei au rămas fără răspuns din partea protestatarilor paşnici care nu s-au delimitat de cei care au exercitat în mod constant violenţe asupra forţelor de ordine, reproşul formulat la adresa modului de gestionare de către Jandarmerie a evenimentelor din data de 10 august 2018 s-a centrat pe lipsa demersurilor de extragere a persoanelor violente din rândurile manifestanţilor”, menţionează DIICOT.
  • Procurorii afirmă că, pe întreg parcursul evenimentelor din 10 august şi din noaptea de 10/11 august, jandarmii au iniţiat şi operat, „atunci şi acolo unde o astfel de intervenţie prezenta garanţii de siguranţă pentru personalul propriu şi perspectiva unei afectări minime a celorlalţi participanţi la manifestare”, extragerea din mulţime a persoanelor identificate ca având un comportament violent, dar „respectivul gen de intervenţie nu s-a bucurat de susţinere nici măcar din partea protestatarilor asumaţi ca fiind paşnici, reacţiile acestora (înjurături, huiduieli, gesturi ameninţătoare, etc.) acompaniind acţiunile celor care prin manifestări violente puneau în pericol nu doar integritatea corporală a forţelor de ordine, dar, în egală măsură, îi puneau în pericol şi pe ceilalţi participanţi la protest”.

Nu toate victimele „colaterale” ale intervenţiei jandarmilor au fost şi „victime inocente”

În documentul DIICOT se face şi o analiză a unor concepte precum „complicitate morală”, „victime colaterale” şi „victime inocente”, pentru a descrie atitudinea protestatarilor paşnici, care nu au colaborat cu forţele de ordine.

Practic, anchetatorii au tras concluzia că nu toate victimele „colaterale” ale intervenţiei jandarmilor au fost şi victime „victime inocente”.

  • „Conceptul de complicitate morală, utilizat în Dreptul penal ca desemnând ‘un ajutor sau sprijin care vizează latura psihică a faptei săvârşite de autor şi constă în actul de natură să întărească moralul acestuia la comiterea faptei’, impune în cauză luarea în discuţie a distincţiei existente între conceptul de ‘victimă colaterală’ a confruntării unor terţi şi cea de ‘victimă inocentă’ a aceluiaşi gen de manifestare. Urmărirea penală efectuată în cauză a materializat probator faptul că nu toate victimele asociate conceptului de ‘victimă colaterală’ a acţiunilor întreprinse de jandarmi împotriva persoanelor care manifestau un comportament violent sunt şi ‘victime inocente’ în sensul în care, deşi au depus toate diligenţele pentru a nu fi asociate pe palierul susţinerii sau încurajării acţiunilor persoanelor violente, delimitându-se de acestea, au suferit totuşi vătămări în urma acţiunii forţelor de ordine”, se arată în documentul DIICOT.
  • „Cu titlu de exemplu şi fără pretenţia de a constitui cea mai reprezentativă dintre multiplele situaţii de acelaşi fel, ilustrăm prin câteva capturi de ecran modul sugestiv în care protestatari, aparent paşnici, cad victime colaterale, dar nu inocente, acţiunilor jandarmilor de respingere a atacurilor iniţiate asupra lor de către protestatarii violenţi”, adaugă DIICOT.

Astfel, în ordonanţa de clasare au fost inserate fotografii care ilustrează „atitudinea” protestatarilor paşnici, capturile foto fiind însoţite de scurte explicaţii: „Pe un fond de acalmie se forţează gardul la contact cu jandarmii”, „Lucrurile încep să se precipite”, „Din spate se aruncă cu obiecte”, „Un pet loveşte un jandarm în cască”, „Se intervine cu substanţe lacrimogene pentru a se elibera presiunea pe zona de contact”, „Protestatarii reacţionează violent împotriva forţelor de ordine”, „Unii protestatari se arată amuzaţi de situaţie, încurajând prin comportamentul lor acţiunile violente îndreptate împotriva jandarmilor, context în care…un alt protestatar apreciază că jandarmii ar trebui stropiţi cu lichide”, „În timp ce protestatari asumaţi ca paşnici dezaprobă acţiunea jandarmilor, din spatele lor alţi protestatari continuă să arunce cu diferite obiecte în forţele de ordine”.

La aproape 2 ani de la reprimarea violentă a mitingului diasporei din Piața Victoriei, procurorii DIICOT clasează parțial dosarul 10 august. Procurorii DIICOT spun că nu există probe că a fost vorba despre o tentativă de lovitură de stat, așa cum a susținut Jandarmeria Română. DIICOT, care a preluat acest dosar în urmă cu maia bine de un an, susține și că nu ar fi fost pregătită din timp reprimarea protestului, așa cum au afirmat o parte dintre manifestanții care au făcut plângeri penale împotriva jandarmilor. Prin urmare, conducerea Jandarmeriei de la acea vreme a fost scoasă de sub urmărire penală.

Au scăpat de urmărirea penală colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim adjunct al Jandarmeriei Române, maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi Bucureşti, colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române și comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat în MAI pentru relaţia cu prefecţii.

Procurorii DIICOT spun totuși că în cazuri punctuale unii jandarmi au intervenit cu violență împotriva protestatarilor, astfel că vor fi cercetați pentru purtare abuzivă de către Parchetul Militar. Mai exact, procurorii spun că aceștia „ar fi abuzat de prerogativele funcției publice cu care au fost investiți, exercitând violențe nejustificate împotriva unor protestatari”. (Sursa: Agerpres)

CITEȘTE ȘI:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro