Evaluare Națională 2020 – examenul la matematică. Inspectoratul Școlar București: Niciun caz de elev cu temperatură peste 37,3 grade Celsius
Evaluarea Națională 2020 a continuat cu examenul la matematică, miercuri, când în Capitală nu a fost raportat niciun caz de elev care să aibă temperatura peste 37,3 grade Celsius, a declarat pentru Agerpres inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marina Manea.
Nici la prima probă a Evaluării Naţionale – la Limba şi literatura română – nu au fost copii cu temperatură mai mare de 37,3 grade.
Absolvenţii de clasa a VIII-a au început luni Evaluarea Naţională, examenele fiind susţinute în acest an, pentru prima oară, în condiţii speciale, ţinând cont de măsurile impuse de pandemia de coronavirus.
Conform calendarului, miercuri se desfăşoară proba la Matematică. Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine joi proba la limba maternă.
Pe 22 iunie se vor afişa rezultatele, până la ora 14.00. În aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 19.00 şi pe 23 iunie, între orele 8.00 – 12.00, se vor putea depune contestaţiile.
În data de 27 iunie este programată afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.