Sari direct la conținut

"Grup de acțiune anti-bullying" în fiecare școală/ Cine face parte din această comisie și ce trebuie să facă profesorii

HotNews.ro
bullying online, Foto: jbsa.mil
bullying online, Foto: jbsa.mil

Fiecare școală trebuie să aibă un „grup de acţiune anti-bullying”, din care vor face parte maximum 10 membri – directorul școlii, profesori, elevi şi un reprezentant al elevilor – și care trebuie să aibă rolul de „prevenire, identificare şi soluţionare” a acestui tip de comportament între elevi, prin acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice.

Normele de aplicare a Legii împotriva violenţei psihologice – bullying – au fost aprobate prin ordin al ministrului Educației și publicate în Monitorul Oficial miercuri, când au intrat în vigoare.

Astfel, în fiecare unitate de învățământ va fi înființat un „grup de acțiune anti-bullying”, din care vor face parte maximum 10 membri: directorul unității de învățământ, profesorul consilier școlar, trei cadre didactice formate în problematica violenței, inclusiv a violenței psihologice-bullying, doi sau mai mulți reprezentanți ai elevilor, un reprezentant al părinților, reprezentanți ai autorității locale.

Rolul acestui grup: „prevenirea, identificarea și soluționarea faptelor de bullying comise între elevi, prin acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice”.

Fiecare unitate de învățământ este obligată să introducă în Regulamentul de Ordine Interioară (ROI) obiectivul „școală cu toleranță zero la violență”. Ministerul Educației promite că, pentru a veni în sprijinul școlilor, va realiza Ghiduri de bune practici pe cicluri de învățământ, privind modul de interacțiune și de intervenție în situațiile de violență psihologică-bullying.

Implementarea planului anti-bullying în fiecare școală presupune:

  • a) activități de informare și conștientizare asupra fenomenului de bullying pentru personalul școlii, copii și părinți;
  • b) măsuri de comunicare și informare internă, la nivelul unității de învățământ, cu privire la procedurile de prevenire, identificare, raportare și intervenție a situațiilor de bullying în spațiul școlar;
  • c) proceduri de intervenție în situațiile de violență psihologică-bullying;
  • d) responsabilizarea cadrelor didactice în scopul intervenției imediate în cazurile de bullying semnalate sau identificate;
  • e) organizarea unor activități, precum concursuri, teatru forum ș.a., în scopul încurajării respectării valorilor și misiunii declarate a școlii, participarea la identificarea, medierea sau raportarea situațiilor de bullying;
  • f) atragerea părinților în participarea la dezbateri și sesiuni de informare cu privire la bullying;
  • g) activități de măsurare a impactului acțiunilor cuprinse în planul anti-bullying și ale eficienței grupului de acțiune.
  • h) orice alt tip de activitate care are scopul de a preveni bullying-ul.

Normele prevăd și că procedura de intervenție a cadrelor didactice în situațiile de bullying din unitățile de învățământ.

Ministerul Educației spune că obiectivul normelor metodologice este „să faciliteze crearea unui climat sigur și pozitiv în unitatea de învățământ, bazat pe respectarea persoanei, nediscriminare, motivarea pentru învățare și asigurarea stării de bine a antepreșcolarului/ preșcolarului/ elevului în unitatea de învățământ”.

„Este datoria noastră, ca adulți responsabili, să-i apărăm, să-i protejăm pe copiii noștri prin educație, prin exemple pozitive. De aceea, Legea anti-bullying, însoțită de normele de aplicare, trebuie văzută ca un pas important pentru asigurarea demnității tuturor copiilor din România”, a declarat Monica Anisie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro