Sari direct la conținut

PSD susține că România nu a ajuns în categoria „junk” datorită guvernării social-democraților: „S&P arată dezastrul din politicile bugetare din ultimele 7 luni”

HotNews.ro
CEx PSD - Ciolacu si Dancila, Foto: Hotnews
CEx PSD - Ciolacu si Dancila, Foto: Hotnews

PSD afirmă, într-un comunicat, că singurul motiv pentru care agenţia de rating Standard&Poor’s a „păsuit” retrogradarea Guvernului PNL a fost eficienţa guvernării PSD, adăugând că România „a fost mereu pe negativ cu PNL-PDL la guvernare”.

„Rezultatele PSD la guvernare ţin încă pe linia de plutire nişte amatori economici, care – în doar 7 luni – au reuşit să prăbuşească nivelul de trai al românilor, dar şi mediul de afaceri. S&P a invocat aspectele pozitive structurale care s-au consolidat în timpul guvernării PSD din ultimii ani: a patra cea mai mică datorie guvernamentală netă în PIB din UE, un potenţial de creştere economică robust, una dintre cele mai mici ponderi ale datoriei externe nete în PIB dintre ţările UE şi accesul la fondurile structurale şi de coeziune alocate de UE. Agenţia de rating S&P acordă un cartonaş galben guvernării PNL arătând dezastrul din politicile fiscal bugetare implementate în ultimele 7 luni, cu deficite record, cu o viteză de împrumut de 1.000 euro/secundă, cu incapacitatea evidentă de a propune măsuri directe pentru protejarea puterii de cumpărare a populaţiei şi stimulare economică”, se arată în comunicatul PSD, citat de Agerpres.

Standard & Poor’s (S&P) a confirmat, vineri, ratingul României la „BBB-/A-3” pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală şi a menţinut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

CITESTE ȘI:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro