Transport local gratuit pentru elevi tot anul, naveta, decontată în perioada anului școlar / Și studenții vor avea gratuitate la metrou și la călătoriile cu trenul
Transportul local va fi gratuit pentru elevi pe tot parcursul anului calendaristic, iar pentru cei care fac naveta pe tot parcursul anului şcolar, potrivit unui proiect de hotărâre propus de ministrul Educației, care a fost adoptat de Guvern în ședința de joi. De asemenea, transportul feroviar şi cu metroul, pentru elevi şi pentru studenţi, va fi gratuit pe tot parcursul anului calendaristic.
„Elevii vor circula spre școală doar pe baza carnetului de elev, pe toate tipurile de transport, fără a mai fi nevoiți să scoată bani din buzunar pentru a cumpăra bilete sau abonamente pentru drumul de acasă la școală și înapoi. Decontul acestor documente se va face direct între transportatori și autoritățile statului direct responsabil”, a scris pe Facebook, vicepremierul Raluca Turcan.
Proiectul de hotărâre de guvern viza aprobarea procedurii de decontare a cheltuielilor de transport a elevilor şi pentru modificarea Hotărârii de Guvern numărul 42 din 2017, pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi. „Este vorba despre transportul local gratuit pentru elevi pe tot parcursul anului calendaristic, transportul elevilor care fac naveta va fi gratuit pe tot parcursul anului şcolar, iar transportul feroviar şi cu metroul, pentru elevi şi pentru studenţi, va fi gratuit pe tot parcursul anului calendaristic”, a precizat ministrul Educaţiei, la începutul ședinței de Guvern..