FOTOGALERIE Cum am rămas eu și vecinii mei fără plăcuțele cu numere de înmatriculare
Pentru mine nu ar fi fost o surpriză să găsesc mașina vandalizată, mai ales că în ultimele două luni s-au înmulțit spargerile în cartier. Nu mă așteptam, însă, să o găsesc fără plăcuțele cu numerele de înmatriculare. Nici vecinii nu au fost mai norocoși. Pe o distanță de 50 de metri, cel puțin cinci mașini au rămas, într-o singură noapte, fără plăcuțe. Ce spune Poliția?
La secția de poliție fuseseră depuse deja 7 plângeri. De ce sunt furate plăcuțele de înmatriculare? Pentru infracțiuni, spune Poliția. Chiar de curând au fost prinși niște hoți, după ce au spart o locuință dintr-o comună hunedoreană. Mașina în care se aflau avea plăcuțe de la alt autoturism. Motivul e simplu: sunt mai greu de identificat dacă mașina pe care o folosesc la infracțiuni are numere de la alt autoturism.
Ce putem face? Să trecem prin stresul birocrației pentru a intra în posesia unor noi plăcuțe. În primul rând trebuie să obții dovada declarării furtului de la secția de poliție, apoi să te duci la Direcția regim permise de conducere și înmatriculare cu cartea de identitate a mașinii. Acolo îți trebuie așa: cererea solicitantului, declarația de pierdere/furt, cartea de identitate a vehiculului, original și copie, certificat de înmatriculare, original și copie, dovada de plată a contravalorii noilor plăcuțe și, bineînțeles, actul de identitate al solicitantului. Pentru mai multe amănunte, vezi aici ce acte sunt necesare.
Ideal ar fi ca și făptașii să fie prinși, lucru care ar putea fi făcut mult mai ușor dacă poliția ar viziona înregistrările de pe camera video plasată chiar pe bloc.