Sari direct la conținut

Vreme mai caldă decât de obicei în această perioadă. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

HotNews.ro
Moș Crăciun, în tramvai, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Moș Crăciun, în tramvai, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Temperaturile vor fi peste cele obişnuite în această perioadă în toată ţara în săptămâna următoare, anunţă luni meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele două săptămâni, precizând că vremea va fi deosebit de caldă în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia în prima parte a intervalului.

BANAT

În prima săptămână din interval valorile termice se vor situa cu mult peste ceea ce ar trebui să se înregistreze la finalul lunii decembrie. Vor fi mici oscilaţii de la o zi la alta şi se vor înregistra maxime, în medie, de 12…14 grade şi minime de 2…4 grade. Din a doua săptămână, temperaturile mai scad, dar vor continua să fie mai mari decât normele specifice perioadei, urmând ca spre finalul intervalului să se apropie de acestea. Astfel vor fi maxime, în medie, la nivelul întregii regiuni, de 4…8 grade şi minime de 0…3 grade. Vor fi precipitaţii în prima zi a intervalului, apoi va creşte din nou probabilitatea de apariţie a acestora începând din 30 decembrie.

CRIŞANA

În prima săptămână din interval, valorile termice vor avea oscilaţii de la o zi la alta, dar se vor menţine mai ridicate decât în mod normal în această perioadă. Astfel, media maximelor, la nivelul întregii regiuni, va fi de 9…11 grade, iar a minimelor de 2…4 grade. La începutul celei de-a doua săptămâni din interval, chiar din 31 decembrie, temperaturile vor mai scădea, dar se vor situa în continuare peste norme, urmând ca spre sfârşitul intervalului să se apropie treptat de ceea ce ar trebui să se înregistreze în prima decadă a lunii ianuarie. Vor fi posibile precipitaţii în primele două zile din interval, iar din 29 decembrie, până la finalul intervalului, vor creşte din nou condiţiile de apariţie a precipitaţiilor.

TRANSILVANIA

Valorile termice, în special cele diurne, se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei, în prima săptămână din interval. Temperaturile vor avea mici oscilaţii de la o zi la alta şi se vor înregistra maxime, în medie, la nivelul întregii regiuni, de 8…10 grade şi minime de -1…0 grade. Apoi, din a doua săptămână a intervalului, până la finalul acesteia, temperaturile vor scădea treptat şi vor fi maxime între 2 şi 5 grade şi minime de -3…-1 grad. În primele două zile din interval vor fi posibile precipitaţii slabe şi din nou începând din 1 ianuarie.

MARAMUREŞ

Regimul termic va fi caracterizat de valori care se vor situa peste normele specifice perioadei şi vor fi oscilaţii uşoare de la o zi la alta. Se vor înregistra temperaturi maxime, în medie la nivelul întregii regiuni, de 8…11 grade în perioada 25 decembrie – 1 ianuarie şi minime de 1…4 grade, urmând ca din 2 ianuarie temperaturile să scadă treptat şi să se înregistreze maxime între 2 şi 6 grade şi minime de -2…0 grade. Temporar se vor semnala precipitaţii slabe în primele două zile din interval şi vor fi, din nou, posibile precipitaţii din 30 decembrie.

MOLDOVA

Vremea va fi deosebit de caldă până în data de 2 ianuarie, chiar dacă vor fi uşoare variaţii termice de la o zi la cealaltă, astfel că temperaturile maxime vor avea medii între 8 şi 14 grade, iar cele minime între 2 şi 6 grade, apoi va intra într-un proces de răcire ce va conduce la valori, mediate regional, diurne de 4 grade şi nocturne de -2 grade. În prima săptămână de prognoză precipitaţiile se vor semnala cu totul izolat, dar există probabilitatea extinderii acestora după data de 1 ianuarie.

DOBROGEA

Valorile termice se vor situa în general cu mult peste mediile multianuale până în data de 1 ianuarie, astfel că maximele vor avea medii între 10 şi 16 grade, iar minimele între 2 şi 8 grade. Ulterior, vremea va marca un proces de răcire treptată, astfel că regimul termic diurn, mediat regional, se va situa între 6 şi 8 grade, iar cel nocturn între 0 şi 2 grade. Probabilitatea de precipitaţii va fi în creştere din a doua săptămână de prognoză, iar până atunci acestea vor apărea trecător şi izolat.

MUNTENIA

La începutul intervalului de prognoză vremea va fi deosebit de caldă, apoi, deşi valorile termice vor scădea uşor, se vor situa în continuare peste mediile caracteristice perioadei, astfel că, până în data de 1 ianuarie, maximele vor avea medii între 12 şi 16 grade, iar minimele între 0 şi 4 grade. După aceea se va răci treptat, iar regimul termic diurn va ajunge la 6 grade, mediat regional, şi cel nocturn la -2 grade. Precipitaţiile vor fi foarte puţine în prima săptămână de prognoză, apoi se vor extinde în toată regiunea şi se vor intensifica.

OLTENIA

Între 25 şi 30 decembrie vremea va fi deosebit de caldă, deşi valorile termice vor avea variaţii uşoare de la o zi la cealaltă şi se vor situa, mediat regional, la maxime între 12 şi 16 grade şi minime între 0 şi 4 grade. În intervalul următor se va răci treptat, astfel că mediile valorilor diurne vor ajunge la 6 grade şi ale celor nocturne la -2 grade. Precipitaţii se vor semnala cu o probabilitate mai mare din data de 2 ianuarie.

LA MUNTE

Vremea va fi neobişnuit de caldă pentru acest anotimp în prima săptămână de prognoză, când mediile temperaturilor maxime vor varia între 4 şi 8 grade, iar ale minimelor între -2 şi 2 grade. Ulterior se va răci treptat, astfel încât regimul termic diurn, mediat regional, va scădea de la 2 spre -2 grade, iar cel nocturn de la -2 către -6 grade. În prima săptămână de prognoză precipitaţiile vor fi în restrângere semnificativă ca arie şi ca intensitate, dar din data de 1 ianuarie va creşte probabilitatea extinderii acestora. (news.ro)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro