Sari direct la conținut

Zi decisivă pentru Guvern. Starea de alertă, în dezbaterea Camerei Deputaților și a Curții Constituționale

HotNews.ro
Ședinta pe timp de epidemie - Camera Deputatilor, Foto: AGERPRES
Ședinta pe timp de epidemie - Camera Deputatilor, Foto: AGERPRES

​​Proiectul de lege iniţiat de Guvern privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în situaţia de alertă, adoptat de Senat, va fi dezbătut şi votat, astăzi, de Camera Deputaţilor. Tot astăzi, Curtea Constituțională se pronunță asupra sesizării Avocatului Poporului privind ordonanța care reglementează starea de alertă.

Senatul a adoptat marți proiectul de lege al Guvernului privind starea de alertă după ce l-a modificat substanțial. Potrivit raportului elaborat de senatorii juriști Parlamentul este cel care încuvințează starea de alertă prin ședință comună a celor două Camere și nu Guvernul prin ordonanță de urgență așa cum prevede actuala lege. Printre modificări se numără deschiderea teraselor, angajatorul consultă angajatul în privința muncii la domiciliu iar magazinele au obligația de a asigura măști pentru angajați și cumpărători.

Curtea Constituțională se pronunță astăzi asupra sesizării Avocatului Poporului cu o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituţie, delegarea unor atribuţii de legiferare către autorităţi administrative având ca finalitate restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale încalcă principiul separaţiei puterilor, precum şi prevederile constituţionale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro