Ce donații au primit spitalele de la ONG-uri, de la debutul crizei coronavirusului: aproape 2 milioane de măști, peste 40 de mii de combinezoane și peste 100 de ventilatoare
Aproape 2 milioane de măști (peste 1,5 milioane de măști chirurgicale simple și 455 de mii de măști cu filtru), 41.500 de combinezoane de protecție și 875 de mii de mănuși au fost donate de ONG-urile din România spitalelor, de la debutul epidemiei de coronavirus în țara noastră. De asemenea, ONG-urile au donat 116 ventilatoare, 21 de aparate de testare și peste 30 de mii de teste PCR. Totul din bani strânși din donații de la oameni și sponsorizări de la companii.
„Nu mai au măști mai deloc. Au început sa le sterilizeze”.„Arad ar putea fi Suceava, în câteva zile”. „Avem o lampă cu ultraviolete pe toată secția pe care o mutăm pe rând”. Așa arată multe dintre mesajele pe care ONG-urile din România le-au primit, de la începutul pandemiei COVID-19. În vreme ce autoritățile publice ne asigurau că unitățile medicale sunt pregătite, organizațiile pregăteau primele transporturi de donații către unitățile medicale.
Donațiile ONG-urilor către spitale, în cifre:
- Peste 140 de unități medicale au primit sprijinul organizațiilor nonguvernamentale.
- Peste 80 de ONG-uri au cumpărat echipamente de protecție și aparatură medicală în valoare de 13,95 milioane de euro.
- Sectorul nonguvernamental a dotat spitalele cu echipamente și aparatură în valoare de 14 milioane de euro și a sprijinit mii de persoane vulnerabile în toate județele.
- Suma cheltuită pe aparatură și echipamente: 13,95 milioane euro.
- Ventilatoare: 116
- Aparate de testare: 21
- Teste PCR: 30.793
- Monitoare: 72
- Peste 60.000 de aparate medicale (injectomate, panouri, pulsoximetre, tuneluri decontaminare, lămpi sterilizare, defribilator etc.)
- Consumabile medicale: aprox 81.000
- Combinezoane: peste 41.500
- Măști chirurgicale: peste 1,5 milioane
- Măști cu filtru: 455.000
- Protecții ochi (viziere și ochelari): 66.000
- Mănuși: aprox. 875.000
- Dezinfectant: 137.000 litri
- 28 de containere
- Alte echipamente de protecție: peste 60.000 (botoși, bonete, cearșafuri, costume de unică folosință etc.)
- Peste 10 tone de produse alimentare și de igienă pentru personalul medical, pacienți, persoane carantinate, izolate, vârstnici, persoane din centre sociale etc.
- Sprijinul organizațiilor a ajuns în toate județele țării.
Printre cele 80 de ONG-uri care au contribuit în această perioadă la dotarea spitalelor se numără Asociația Dăruiește Viață, Asociația pentru Relații Comunitare, Asociația Inima Copiilor, Asociația Zi de Bine, Casa Share, Cetatea Voluntarilor Arad, Dăruiește Aripi, Federația Fundațiile Comunitare din România, Fundația Comunitară Alba, Fundația Comunitară Bacău, Fundația Comunitară Banatul Montan, Fundația Comunitară Brașov, Fundația Comunitară București, Fundația Comunitara Buzău, Fundația Comunitara Cluj, Fundația Comunitară Covasna, Fundația Comunitară Dâmbovița, Fundația Comunitară Galați, Fundaţia Comunitară Iaşi, Fundația Comunitară Mureș, Fundația Comunitară din Odorheiu Secuiesc, Fundația Comunitară Oradea, Fundația Comunitară Prahova, Fundația Comunitară Sibiu, Fundația Comunitară Timișoara, Fundația Comunitară Țara Făgărașului, Fundația Comunitară Vâlcea, Fundația Prețuiește Viața, MagiCAMP, Salvați Copiii România, Un Singur Cluj, VeDem Just – Voci pentru Democraţie şi Justiţie.
De la începutul pandemiei COVID-19, sectorul nonguvernamental s-a implicat în dotarea spitalelor și protejarea personalului medical. Multe din ONG-uri au pornit noi campanii sau au modificat programele pe care le aveau în derulare, pentru a strânge fonduri pentru protejarea comunităților.
De asemenea, cu ajutorul societății civile, a crescut capacitatea de testare în puncte vulnerabile ca Iași, Nădlac, Deva sau Timișoara; cu ajutorul organizațiilor, peste 30.000 teste PCR au ajuns în spitale (numărul este egal cu testele făcute de stat în toată luna martie). De asemenea, crește capacitatea de tratare a pacienților cu COVID-19 prin ridicarea de spitale modulare.
Cele peste 80 organizații care au răspuns chestionarului realizat de Asociația pentru Relații Comunitare au reușit, în șapte săptămâni, să cumpere echipamente și aparatură medicală în valoare de peste 13,95 de milioane de euro. Suma provine din calculul făcut de Asociația pentru Relații Comunitare și are la bază datele comunicate de respectivele organizații.
Alte zeci de organizații din România au acționat în această criză, venind în ajutorul medicilor și al spitalelor, iar contribuția lor nu se regăsește în aceste cifre, însă a avut un impact important în nenumărate comunități afectate de pandemie. De asemenea, merită menționat rolul esențial pe care o mulțime de alte organizații îl au în sprijinirea grupurilor vulnerabile și care fac tot ce e posibil pentru a-și îndeplini misiunea și pentru a sprijini în continuare beneficiarii, în ciuda contextului în care ne aflăm.
„Cifrele arată impactul pe care sectorul îl are în cazul acestei crize, cât și dorința oamenilor de a se implica, prin donațiile pe care le-au făcut. Donatorii au încredere în capacitatea noastră de a găsi soluții, iar companiile văd în noi un partener care poate produce schimbare la nivel local și național”, arată reprezentanții ONG-urilor.
„Sistemul medical ne privește pe toți, iar întărirea sa este o prioritate. Obiectivul major este echiparea spitalelor și protejarea personalului medical, iar acest lucru nu poate fi făcut doar de ONG-uri, în lipsa statului. De la începutul pandemiei, organizațiile au fost primele care au acoperit nevoi în țară, înaintea statului”, spune Dana Pîrțoc, CEO al Asociației pentru Relații Comunitare.
Datele prezentate se bazează pe răspunsurile și comunicările publice ale peste 80 de organizații: Asociatia 13 Cu Atitudine , Asociatia Act for Tomorrow, Asociatia Adventure Life, Asociatia Casa Share, Asociatia CERT-Transilvania, Asociatia Change for Change, Asociatia COpii pentru Viitor, Asociatia Daruieste Aripi, Asociatia Divers, Asociatia E-civis, Asociatia Educalise, Asociatia Happy Minds prin depreHUB, Asociatia Hercules, Asociatia Inima Copiilor, Asociatia Maini Intinse, Asociatia Manute Pricepute, Asociatia Nord, Asociatia One Source Timisoara, Asociatia Platforma Reset, Asociatia Rotary Club Castrum Deva, Asociatia Transilvania pentru promovarea bolnavilor psihici, Asociatia Triada, Asociatia Umanitara „Dreptul la viata” Huedin, Asociatia Umanitara Sabina, Asociatia Verde Urban, Asociatia Zi de Bine, Asociația ”Maria Holtzhauser”, Asociația ”Salvează o inimă”, Asociația Aradul Civic, Asociația Declic, Asociația Farmecul Vietii Asociația Județeană Babywearing Botoșani – Împreună pentru personalul medical din Botoșani, Asociația Nike de dezvoltare și ajutorare, Asociația pentru Relații Comunitare, Asociația Română a Tinerilor cu Inițiativă, Asociația Solidaris, Asociația Unda Verde, Asociația Voci pentru Democrație și Justiție – VeDem Just, Beard Brothers, Cetatea Voluntarilor, Crucea rosie, Dăruiește Viață, Fundatia Comunitara Bacau, Fundatia Comunitara Banatul Montan, Fundatia Comunitara Brasov, Fundația Comunitară București, Fundatia Comunitara Buzau, Fundatia Comunitara Cluj, Fundatia Comunitara Galati, Fundatia Comunitara Mures, Fundatia Comunitara Oradea, Fundatia Comunitara Prahova, Fundatia Comunitara Sibiu, Fundatia Comunitara Valcea, Fundatia Conservation Carpathia, fundatia Light into Europe, Fundatia pentru Copii Ronald McDonald, Fundatia pentru Parteneriat, Fundatia Terre des hommes, Fundatia UBB, Fundația Comunitară Dâmbovița, Fundația Comunitară din Odorheiu Secuiesc, Fundaţia Comunitară Iaşi, Fundația Comunitară Timișoara, Fundația Comunitară Țara Făgărașului, Funky Citizens, Impreuna Ajutam Vatra Dornei, JCI Targu-Mures, MagiCAMP, Mixideashub SRL, Părinte Implicat-Grup de inițiativă, Politehnica Timisoara, Pretuieste Viața, Salvati Copiii Romania, Un Singur Cluj, ViitorPlus – asociatia pentru dezvoltare durabila,Vivid Neamt. Patru organizații au ales să rămână anonime.
Citește și: