Sari direct la conținut

UE îşi cere scuze Italiei pentru că a făcut prea puţin la declanşarea pandemiei

HotNews.ro
Ursula von der Leyen, Foto: Comisia Europeana
Ursula von der Leyen, Foto: Comisia Europeana

​​Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut scuze, în numele întregii Europe, pentru eşecul de a acorda un ajutor mai mare Italiei la declanşarea pandemiei în cea mai afectată ţară la nivel european de criza noului coronavirus. „Adevărata Europă stă în picioare. Cea în care paramedicii din Polonia și medicii din România salvează vieți în Italia. În care ventilatoarele din Germania dau o speranţă de viaţă în Spania”, citează dw.com.

„Este adevărat că nimeni nu era cu adevărat pregătit pentru ce se întâmplă. Dar, la fel de adevărat este că mulți nu au fost acolo la timp când Italia a avut nevoie de o mână de ajutor la început”, a spus von der Leyen. „Europa își cere scuze din toată inima pentru asta”, a mai adăugat şefa CE în deschiderea discursului din Parlamentul European.

Membrii Parlamentului European s-au întalnit joi pentru a discuta noi măsuri de protecţie pentru cetățenii UE în criza COVID-19.

Ursula von der Leyen a mai spus că, după un început greşit, UE a demonstrat că este capabilă de solidaritate. „A durat mult până când toată lumea și-a dat seama că trebuie să ne protejăm reciproc pentru a fi în siguranţă. Adevărata Europă stă în picioare. Acea Europă care este acolo când fiecare are cea mai mare nevoie… Cea în care paramedicii din Polonia și medicii din România salvează vieți în Italia. În care ventilatoarele din Germania dau o speranţă de viaţă în Spania”, a mai spus preşedintele CE.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro