Suceava, Maramureș și Vaslui: Masca de protecție devine obligatorie
Autoritățile din Suceava au adoptat noi măsuri de protecție care intră în vigoare de luni. Pe lângă restricțiile de circulație, locuitorii din Suceava și din cele opt localități aflate în carantină vor fi obligați să-și acopere nasul și gura cu măști de protecție sau orice alte mijloace vestimentare. Și în județele Maramureș și Vaslui s-a decis introducerea obligativității acoperirii feței.
Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a decis ca cei care nu vor avea aceste mijloacele de protecție minimale nu vor fi primiți în instituțiile și spațiile publice, dar nici în mijloacele de transport în comun, potrivit agenției Mediafax.
De asemenea, începând de luni se va restricționa temporar circulația autovehiculelor în zona Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, pe strada Teilor, pe segmentul de drum cuprins între intersecția străzii Calea Obcinelor cu bulevardul 1 Mai și intersecția străzii Universității cu bulevardul 1 Mai și pe segmentul de drum cuprins între intersecția străzii Scurtă cu bulevardul 1 Mai și intersecția străzii Scurtă cu Aleea Saturn. Excepție vor face riveranii, mașinile instituțiilor publice și ale agenților economici.
Și accesul pietonilor în zona Spitalului Județean va fi restricționat, de luni, pe aceste sectoare de drum, cu excepția angajaților instituțiilor publice, agenților economici, riveranilor, persoanelor care se prezintă cu urgențe medicale la spital și aparținătorii acestora exclusiv în intervalul orar 11.00 – 13.00.
Și în Maramureș autoritățile au decis, începând cu data de 6 aprilie 2020, introducerea obligativității pentru toți și pentru cei care tranzitează județul acoperirea feței (nas, gură) cu mască, inclusiv măști improvizate sau alte materiale de protecție, de unică folosință sau reutilizabile.
”Maramureșenii care părăsesc perimetrul casei pentru a ieși în spaţii publice: spaţii comerciale, pieţe, instituţii publice, şantiere trebuie să poarte un mijloc de protecție care poate fi mască sanitară, eșarfă, mască de pânză sau orice alt fel de material. Pentru a evita răspândirea virusului SARS-CoV-2, aceste mijloace de protecție îi vor proteja atât pe cei care le poartă, cât și pe cei din jur, fiind cunoscute cazuri de persoane infectate care nu prezintă însă simptome”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, potrivit site-ului jurnalm.ro.
De asemenea și în Vaslui, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis că cetățenii vor putea ieși din casă doar dacă vor avea nasul şi gura acoperite cu măşti de protecţie sau alte materiale textile.
Mai multe județe din nordul țării au decis să introducă obligativitatea ca cetățenii care le tranzitează teritoriul să-și acopere nasul și gura printre care Neamț și Iași, potrivit Digi 24.