Sari direct la conținut

VIDEO Coronavirus: O navă-spital militară cu 1.000 de paturi a sosit în portul New York

HotNews.ro
USNS Comfort, Foto: William Volcov / Shutterstock Editorial / Profimedia
USNS Comfort, Foto: William Volcov / Shutterstock Editorial / Profimedia

O navă-spital militară cu 1.000 de paturi, USNS Comfort, a sosit luni în portul New York, unde urmează să contribuie la descongestionarea spitalelor confruntate cu un aflux de bolnavi infectaţi cu noul coronavirus, relatează AFP, citată de Agerpres.

Nava, cu 1.200 de cadre medicale şi echipată cu 12 săli de operaţii, îi va primi pe bolnavii ce vor necesita terapie intensivă pentru afecţiuni fără legătură cu COVID-19. Aceasta le va permite spitalelor din New York să se concentreze pe pacienţii infectaţi cu noul coronavirus.

Primarul Bill de Blasio a salutat sosirea navei-spital, ce fusese prevăzută de pe 18 martie. „Pentru populaţia oraşului, care a trecut prin multe în ultimele săptămâni, aceasta ridică moralul. Este foarte emoţionant pentru noi toţi, avem nevoie de ajutor”, a declarat el la CNN, în timp ce nava intra în portul Manhattan.

Metropola New York, epicentrul epidemiei în SUA, cu peste 33.000 de cazuri de infectare şi 776 de decese, urmează să deschidă luni şi un spital de urgenţă la centrul de conferinţe Javits Center.

Alte patru incinte din oraş au primit aprobare pentru a contribui la descongestionarea spitalelor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro