Sari direct la conținut

VIDEO ​​Parlamentul a adoptat bugetul de stat pe 2024

HotNews.ro
Lucrari in plenul Camerei Deputatilor, Foto: AGERPRES
Lucrari in plenul Camerei Deputatilor, Foto: AGERPRES

Parlamentul a adoptat miercuri, cu 299 de voturi pentru și 82 împotrivă, bugetul de stat pe 2024. După ședința cu scandal de cu o seară înainte, deputații și senatorii au reluat miercuri dezbaterile. Fiecare parlamentar a avut la dispoziție un minut pentru a-și susține propunerile. De menționat este ca au fost depuse peste 20.000 de amendamente.

Cu o zi in urmă parlamentarii USR au venit în plen cu o serie de cutii de cadouri, roşii şi galbene, pe care erau scrise mesajele: TAXE NOI şi BUGET RECORD pentru SPECIALI. În schimb, parlamentarii AUR și Diana Șoșoacă au fost la un pas de a se lua la bătaie.

Amendamentul USR privind eliminarea pensiilor pentru primari şi preşedinţii de CJ şi cel al Forţei Dreptei, privind bugetul Capitalei au fost respinse la vot.

Deputatul Ionuţ Moşteanu, de la USR, a susţinut în plen un amendament care cere eliminarea pensiilor speciale pentru foştii primari şi foşti preşedinţi de consilii judeţene. Propunerea a fost respinsă cu 102 voturi pentru, 4 contra şi 203 abţineri.

În schimb un amendament al UDMR, pe care comisiile parlamentare îl respinseseră iniţial, şi care prevede alocarea a 10 milioane lei în bugetul Ministerului Educaţiei pentru iniţierea şi organizarea, din martie 2024, a derulării Programului naţional de susţinere a învăţării limbii şi literaturii române (PNSILLR), a fost adoptat.

Scandal, țipete și invective cu o seară înainte

Ședința de marți seară a Parlamentului pentru dezbaterea bugetului pe 2024 a fost marcată de scene de violență.

Protagoniștii celui mai mare scandal au fost însă Diana Șoșoacă și George Simion, care a acuzat-o pe senatoare că a fost pusă de PSD să facă scandal şi că i-a rupt o pancartă. În timp ce îl filma și transmitea live pe Facebook, Simion i-a dat peste mână senatoarei. Scandalul nu s-a oprit, iar între cei doi a avut loc un dialog halucinant și au fost la un pas să se ia la bătaie.

George Simion și Diana Șoșoacă nu sunt singurii care s-au jignit și și-au adresat cuvinte greu de reprodus, marți seară, în Parlament. Deputații Dan Tanasă de la AUR și Daniel Ghiță de la PSD au făcut și ei scandal, fiind la un pas să îi ia la bătaie pe cei de la UDMR. Ulterior, Ghiță, a tras de ureche un senator USR.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro