Cele două soluții pentru a evita înghețarea anului școlar și universitar/ Specialiștii în științele educației: Finalizarea acestui an școlar și universitar este posibilă
Revizuirea rapidă a programelor și tematicilor pentru examenele de finalizare a studiilor și identificarea unor modalități flexibile de evaluare de parcurs și de examinare finală sunt două măsuri pe care Ministerul Educației trebuie să le ia astfel încât elevii din anii terminali să încheie anul școlar, arată specialiștii în științele educației de la Universitatea din București, care au evaluat scenariile publice aflate în dezbatere în România cu privire la evoluția anului școlar și universitar. Cercetătorii au analizat și opțiunile propuse în alte sisteme de educație din lume, aflate în același tip de dificultate.
”Noi ne aflăm acum în situația de închidere a școlilor și a universităților pentru tot ce înseamnă instruire directă, față în față, în paralel cu tentativa de a continua studiile în mediul online. Tocmai această migrație în online, tocmai digitalizarea forțată care, în mod evident, se face cu ”viteze diferite” de la o comunitate la alta, de la o școală/ universitate la alta, de la un profesor/ elev la altul, a condus la dezbateri ample și la aducerea în discuție a opțiunii de a îngheța anul școlar/ universitar. Această opțiune a fost negată public de Ministerului Educației și Cercetării. Considerăm însă necesară configurarea până la capăt a unui scenariu post-criză, care să fie realist, fezabil și echitabil pentru toți, aducând în plus stabilitatea familială și socio-economică despre care vorbeam”, arată cercetătorii în analiza lor.
În privința învățământului preuniversitar, al doilea semestru a început la 13 ianuarie, iar finalul oficial este prevăzut pentru 12 iunie pentru toate clasele, cu excepția celor de final de ciclu: clasa a VIII-a termină școala pe 5 iunie, iar ultima clasă de liceu finalizează pe 29 mai. Școlile s-au închis la data de 11 martie 2020.
”Dacă facem niște calcule simple, luând în considerare cele mai bine de două săptămâni de vacanță de Paște (4-21 aprilie) și zilele libere de 1 mai și 1 iunie, practic, în termeni absoluți, clasa a VIII-a ar avea un an școlar în condiții clasice, cu interacțiune directă, mai scurt cu aproximativ 2 luni, iar clasele finale de liceu cu aproximativ 1 lună și trei săptămâni. Toate celelalte clase ar avea o întrerupere a învățării clasice de două luni și o săptămână. Aceste perioade înseamnă undeva între 2% și 5% din întregul ciclu de studii. Nu este puțin, dar nici nu este foarte mult, mai ales că multe activități sunt compensate în sistem online. Desigur, Ministerul Educației trebuie să facă eforturi semnificative pentru a asigura elevilor din grupurile dezavantajate contactul cu școala și o formă de învățare care să nu adâncească și mai mult, în această perioadă, decalajele și inechitățile existente”, susțin cercetătorii de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației.
Specialiștii în științele educației susțin că anii terminali pot și trebuie să încheie semestrul, anul școlar/ universitar și ciclul de studii într-un interval cât mai rezonabil, în acest an calendaristic.
Pentru a se putea realiza acest lucru sunt necesare cel puțin două măsuri:
- revizuirea rapidă a programelor și a tematicilor pentru examenele de finalizare a studiilor
Acestea să nu cuprindă materia care trebuia parcursă după data de 11 martie 2020.
Nu este rezonabil să anulezi ani de zile de studiu ai unui ciclu de educație, pentru mai puțin de două luni, sau cât va fi nevoie ca școlile să facă educație online.
Competențele și conținuturile care erau planificate pentru această perioadă vor fi scoase din programele de examen și pot fi parcurse prin învățare online, acolo unde este posibil, dar vor fi reluate și consolidate în anul imediat următor de studiu. Acesta ar putea, eventual, să înceapă mai devreme, exact cu abordarea acestei părți a materiei;
- identificarea unor modalități flexibile evaluare de parcurs și de examinare finală
Universităților trebuie să li se dea autonomie și posibilitatea de a organiza examenele de licență și disertație în acele modalități pe care le consideră potrivite, inclusiv online (susținerea lucrărilor) și de a identifica modalități de testare/ evaluare finală adaptate pentru acest context (platforme securizate de testare standardizată, evaluări orale online, predarea unor proiecte și portofolii în platformele de învățare utilizate etc.).
În învățământul preuniversitar, evaluarea curentă și notarea pentru încheierea situației școlare se poate face în condiții asemănătoare, mai ales prin utilizarea metodelor alternative de evaluare: proiecte, portofolii, interviuri realizate cu ajutorul tehnologiei.
Pentru examenele finale de Evaluare Națională și Bacalaureat pot fi identificate și aprobate rapid modalități eventual simplificate și flexibile de evaluare: testare standardizată pe platforme securizate – există deja practici diverse în acest domeniu, precum testele de certificare a competențelor de limbă străină –, extinderea timpului de evaluare, examinare orală online sau față în față, în condiții de distanțare fizică – săli mari – etc.
Se pot identifica inclusiv modalități de testare la școală, folosind versiuni simplificate/ semi-standardizate de testare, cu o programare a examenului pe grupe mici, pe parcursul mai multor zile, pentru a respecta normele de distanțare, pentru cei care nu pot avea acces la tehnologie/ nu au abilități digitale suficient dezvoltate.)
Singurul scenariu alternativ aici, dacă se prelungește perioada de izolare și, implicit, de educație online și există probleme de masă cu privire la sănătatea populației, este de a amâna data propriu-zisă a examinării finale până către finalul anului școlar/ universitar (septembrie).
În privința universităților, cercetătorii arată că acestea au o capacitate mai mare de a genera învățare în mediul virtual, iar studenții, beneficiind de consiliere și orientare potrivită, se pot angaja în experiențe consistente de învățare individuală.
”Se pot analiza diverse versiuni și scenarii, dar credem că toate ar trebui să aibă ca scop finalizarea anului școlar și universitar actual, organizarea și parcurgerea tuturor formelor de admitere și absolvire, trecere în cicluri de studii superioare și începerea noului an școlar și universitar în toamnă sau, cel mai târziu, spre finalul anului 2020. Atunci când ne confruntăm cu situații de criză, măsurile sistemice ar trebui să se concentreze atât pe managementul situației curente, dar mai ales pe opțiunile de ieșire din situația critică și de funcționare post-criză”, mai arată cercetătorii în analiza lor.
Specialiștii consideră că la fel de importantă trebuie să fie și preocuparea de a menține funcționalitatea sistemului educație, ”astfel încât copiii de clasa a VIII-a să poată finaliza gimnaziul și să poată începe un nou an școlar la liceu în 2020, elevii din anul terminal de liceu să poată participa la Bacalaureat și, pe baza rezultatelor, să încerce continuarea studiilor în învățământul superior sau în cel terțiar non-universitar (sau să își caute un loc de muncă, dacă vor decide această cale)”.
Și studenții care finalizează studiile de licență, master sau doctorat trebuie sprijiniți să poată să își obțină certificarea finală, pentru a continua studiile și/ sau pentru a se angaja ulterior și pentru a participa la reconstrucția economică și socială post-criza.
”Eventuala „înghețare” a anului școlar și a celui universitar ar genera un efect de domino aproape imposibil de gestionat, cu dificultăți logistice legate de spații, probleme de încadrare și acoperire cu resursa umană necesară, provocări pedagogice imense generate de suprapunerea unor generații „inegale”, la care se adaugă o serie de cheltuieli considerabile, importante pentru economia națională”, susțin specialiștii în științele educației.
Citiți mai jos întreaga analiză a cercetătorilor de la Universitatea din București: