Sari direct la conținut

​Achiziții în vremea coronavirusului: Primăria Sectorului 1, contracte de circa 5,4 milioane lei către o firmă abonată la bani publici și un offshore din Cipru

HotNews.ro
Dan Tudorache, Foto: Agerpres
Dan Tudorache, Foto: Agerpres

Primăria Sectorului 1, prin Poliția Locală a încheiat 4 contracte, în valoare totală de circa 5,4 milioane lei pentru achiziția de măști, combinezoane de protecție și seturi de igienă. Din această sumă circa 2,8 milioane lei merg la firma Best Achiziții, iar restul la Mediplus Solutions.

Achizițiile făcute de Primăria Sectorului 1, prin Poliția Locală, în ultimele zile sunt:

– pe 17 martie, 10.000 măști de protecție tip FFP2 în valoare de 350,000 lei (35 lei bucata) de la firma Best Achiziții.

– pe 17 martie, 2500 combinezoane de protecție în valoare de 222,500 lei de la firma Best Achiziții. Prețul pe bucată este 89 lei.

– pe 17 martie, 75.000 seturi produse de igienă în valoare de 2.250.000 lei de la firma Best Achiziții. Un set produse de igienă conține: 1 periuță dinți, 1 pastă dinți 75 ml, -1 săpun lichid 500 ml, 1 șampon adulți lichid 500 ml, prețul fiind 30 lei/bucată.

– 17 martie, 500.000 de măști chirurgicale cu 3 straturi și 3 pliuri (5,12 lei bucată) în valoare de 2.560.000 de la firma Mediplus Solutions.

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, firma Best Achiziții este deținută de CRISTESCU ALEXANDRU VLAD MIHAI. Administrator este NEAGU MIHAELA-ELENA. NEAGU MIHAELA-ELENA mai apare acționar în următoarele firme: Akyle Security (acum radiată), Libro Events și ZEBRA CONSTRUCT DESIGN S.R.L.

Contracte încheiate de diverse instituții cu BEST ACHIZIȚII

Contracte încheiate de diverse instituții cu Libro Events (Sursa: SICAP)

Firma Mediplus Solutions este deținută de un offshore din Cipru – FOLENDELL HOLDINGS LIMITED. Și această companie este abonată la contracte cu statul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro