Coronavirusul, mersul înapoi în timp și dilemele duratei – de ce trebuie ajustate unele abordări?

Per total, România s-a descurcat rezonabil până acum cu gestionarea crizei generate de coronavirus. Desigur, o serie de aspecte pot fi discutate, inclusiv statistic sau din punctul de vedere al transparenței și comunicării, dar dacă ne uităm la complexitatea subiectului versus ce s-a făcut și ce se întâmplă și în alte state, eforturile implicate sunt de apreciat.

Rămâne, însă, problema suficienței pachetului de măsuri economice anunțate pentru moment (inclusiv prin ordonanțele de urgență publicate sâmbătă) unde părerile sunt, în general, sceptice.

Trebuie mai ales avută în vedere sustenabilitatea restricțiilor pe termen mai mare de câteva luni, greul pentru economie abia acum începând, iar sistemul de sănătate urmând a fi supus unei presiuni în creștere.

România fiind, din păcate, o țară rămasă doar cu oaze de competențe și cu rezerve reduse, este mai important decât în alte părți ale lumii (a) atât să gestioneze situația fără a ieși prea mult în afara oazelor respective (pentru că abordări de masă nu au cum să dea ceva bun în prezent), cât și (b) să stea puțin timp în zona de restricții extinse (neținându-ne buzunarele).

O parte dintre cei deja implicați în efort vor și manifesta o oboseală și un stres în creștere.

În plus, România având o performanță medie slabă în privința redactării legislației necesare în ultimii 30 de ani și pe timpuri normale, cu cât se va adopta una nouă în cantitate mai mare și mai repede, cu atât vom intra mai des în zona erorilor.

Faptul că s-a redus complexitatea tehnică a vieții (fiind mai simplu de reglementat ce nu se poate face decât ce se poate face) ajută, dar sunt limite și așa dacă volumul de măsuri necesare se va multiplica, mai ales având în vedere nevoia în creștere de anticipație și de corelare.

Din motivele de mai sus este și importantă curbarea cât mai lină a graficului evoluției pandemiei despre care se tot vorbește în multe țări, dar și păstrarea unei durate totale a restricțiilor la un nivel rezonabil pentru ca efectele negative să nu le depășească pe cele pozitive, inclusiv pe planul sănătății generale.

Pentru aceasta, sunt utile cât mai multe perspective de bună credință și o dezbatere largă cu privire la imaginea de ansamblu și opțiunile disponibile realist.

În acest sens, cred că abordările pentru faza următoare ar trebui ajustate pentru a ține cont de o serie de realități și dinamici.

1 . În primul rând va trebui avut în vedere că atât timp cât se vor aplica restricții de masă economia, per ansamblu, se va deteriora rapid, indiferent de câți bani se aruncă în piață

In filmul Surogate din 2009, cu Bruce Willis ca actor principal, este descrisă o lume în care fiecare individ controla de acasă un android care desfășura activitățile ce necesitau deplasarea în exterior (la locul de muncă, baruri, alte întâlniri sociale, etc).

Astfel, nu exista niciun risc de accident pentru omul real (iar prin interfața cibernetică respectivă acesta se bucura de experiențele vieții din exterior). Orice se întâmpla rău afecta doar avatarul respectiv care putea fi înlocuit.

Pelicula respectivă (unde androizii sunt dezactivați până la urmă) îmi pare relevant de amintit din două perspective.

În primul rând, pe plan mai filozofic (dar adevărat), aceasta subliniază ideea că o viață nu poate fi cât de cât completă fără a o trăi direct întru totul, și nu în bună parte virtual.

În al doilea rând, din punct de vedere mai pragmatic, filmul este interesant pentru faptul că nici măcar într-un scenariu science fiction nu s-a imaginat că economia ar putea funcționa rezonabil dacă oamenii stau acasă (fiind necesar ca cineva să facă în locul lor partea de exterior).

Desigur, pentru moment, prima idee nu ar fi una prudent de prioritizat (în anumite cazuri putând deveni chiar o infracțiune). Ea ne arată, însă, de ce va fi foarte dificilă respectarea unor restricții dure la scară largă și pentru mai mult timp.

A doua idee nu poate avea nici ea prioritate pe termen foarte scurt (după cum observăm în multe țări), dar nu cred că este necesară cine știe ce expertiză sau analiză profundă pentru a conștientiza că lucrurile se pot schimba destul de rapid (a) economia neputând funcționa pe perioada unor astfel de restricții de masă decât departe de nivelul anterior, iar (b) sustenabilitatea unei evoluții “cu frâna trasă” depinzând într-o măsură foarte importantă de cât timp vor dura restricțiile.

Motivele principale (majoritatea relevante și pentru alte țări) țin de aspecte precum:

1. O parte importantă dintre cei care stau acasă nu pot să producă ceva în această perioadă.Chiar dacă munca de la domiciliu e posibilă în destule sectoare, din păcate nu este așa în multe altele – a se vedea, de exemplu, sectorul auto (care reprezenta anul trecut aproximativ 26% din exporturile României1) sau agricultura;
2. Dacă ne dăm jos din avioanele, utilajele industriale și mașinile economiei capitaliste pentru a reveni la mersul pe jos prin curte sau apartament și la o implicare reținută în rest – și asta nu doar în România, ci și în statele cu care avem relații comerciale – nivelul economic nu prea are cum decât să meargă gradual înapoi înspre nivelul din perioada când se mergea pe jos. Tehnologia disponibilă ne va permite să nu mergem chiar cu un secol în urmă, dar este evident că pe durata restricțiilor nu se poate performa decât departe de nivelul de până acum vreo lună, când se foloseau toate mijloacele disponibile. O parte din sectoarele economice sunt mai puțin afectate decât altele, dar procentul lor în PIB este cu totul insuficient, mai ales pe termen mai lung. Astfel, deși ponderea serviciilor în economie în mod normal este mare față de partea de producție, dependența reciprocă este semnificativă. Dacă producția scade sau se oprește (cum e deja cazul la noi la Ford sau Dacia, de exemplu), foarte multe servicii se vor reduce și ele chiar dacă o parte ar fi putut fi prestate lucrându-se de acasă. Aceasta pe lângă faptul că o serie întreagă de servicii au devenit cvasi-imposibile cu totul (precum turismul).
3. Nevoile omului izolat acasă sunt mult mai mici decât ale omului în dinamică socială – ce poate consuma acesta efectiv fiind semnificativ mai scăzut (chiar pe fondul unor creșteri de prețuri)2. Chiar dacă i s-ar asigura în continuare un standard de putere de cumpărare apropiat celui anterior, acesta nu va ajuta proportional economia – pentru că nivelul cheltuielilor efective nu are cum să fie decât mult diferit de cel de acum o lună (cu consecințe pe tot ce înseamnă consum total, venit pentru alții, TVA colectat, etc). Creșterea consumului de electronice, produse și servicii medicale, mâncare, internet, dezinfectate și hârtie igienică, etc, este mult sub diferența de comenzi de mașini și piese pentru industria auto și de produse din mai tot restul industriei, cumulată cu diferența de consum de carburant, utilități și consumabile la birouri și fabrici, servicii legate de turism, meditații și alte forme private de educație, restaurante, baruri, hoteluri, catering la birouri, saloane de înfrumusețare, hulitele păcănele, etc.
4. Românii din afara țării trimit deja și vor trimite semnificativ mai puțini bani acasă multe luni de acum încolo (vorbim de miliarde de euro);
5. Simpla suspendare a numeroase circuite internaționale generează deja un impact economic suplimentar, atât prin pierderea unor venituri importante pentru ce vindea România, cât și prin achiziții de produse din afara țării devenite mai costisitoare;
6. Întârzierea în sine va avea costuri importante cu privire la numeroase proiecte;
7. Costul sănătății va crește semnificativ anul acesta;
8. România a intrat în criză cu puține rezerve din cauza politicilor prociclice din ultimii ani;
9. Punctele (i), (ii) și (iii) vor genera o scădere rapidă și semnificativă a veniturilor statului în această perioadă (TVA, accize legate de carburanți, impozit pe venit/profit, etc), dincolo de măsurile proactive necesare (de aici, probabil, și începutul timid de până acum).
10. Chiar dacă vor veni sume importante de la UE sau statul va lua măsuri de investiții în diverse infrastructuri, nu poți să implementezi multe tipuri de proiecte care să merite economic dacă nu ieși din casă.

2.În al doilea rând, abordările vor trebui să ia în considerare riscul ca pandemia să dureze relevant mai mult decât 2-3 luni (potențial 1 an sau mai mult)

Cu toții sperăm la o contracarare a pandemiei până la sfârșitul lunii mai. Din păcate, nu e deloc exclusă o perioadă mult mai lungă, potențial de peste un an, poate chiar doi.

Motivul ține de faptul că – raportat la abordările actuale din lume (care merg pe ideea că restricțiile de masă sunt necesare pentru a preveni îmbolnăvirea populației tocmai din cauza inexistenței unui leac) – singurul mod în care se poate cert recupera în integralitate viața obișnuită de dinainte de pandemie este găsirea unui tratament cu adevărat eficace.

Un tratament care ar ajuta, dar nu ar vindeca, riscă să nu poată schimba suficient constrângerile. Chiar dacă mesajul public și restricțiile s-ar relaxa, prin prisma avertismentelor transmise la nivel global până acum, abordările individuale ar rămâne probabil înfrânate pe termen lung dacă nu ar fi inventat un astfel de tratament.

Or, până în prezent, nu am identificat nici o lămurire științifică oficială clară cu privire la descoperirea unui tratament vindecător garantat și la orizontul de timp estimat pentru distribuire largă (deși vești încurajatoare au început să apară, dar cu confuzii majore între ce înseamnă un studiu clinic și un tratament confirmat). Se cunoaște și faptul că încă nu s-a descoperit un vaccin eficient pentru coronavirusul SARS 1, deși cunoscut de 12 ani.

O declarație recentă a unui reprezentant al Organizației Mondiale a Sănătății menționa că ar fi peste 40 de vaccinuri și 200 de tratamente cu privire la Covid 19 în analiză la nivel global, exprimând speranța că se va înregistra în cazul de față un succes mai repede de …4 ani.

Și dacă s-ar descoperi în câteva luni un vaccin pentru Covid 19 care să pară eficient, toți cei care sunt familiarizați cu procesul de fabricație a vaccinurilor și ce implică acestea știu că timpul necesar unei producții și distribuții de masă la nivel global riscă să fie de cel puțin 12-18 luni și în cazul în care se alocă resurse deosebite.

O serie de verificări nu pot fi grăbite prea mult fără riscuri serioase tot de sănătate (pe lângă cheltuieli aiurea).

Desigur, dacă o persoană este în stare critică, va merita poate încercat și ceva experimental, dar o tratare a populației largi va necesita discernământ și dovezi solide.

3. Abordările și pachetele de măsuri vor trebui, așadar, calibrate în așa fel încât să fie sustenabile și în cazul în care durata pandemiei va fi relevant peste 2-3 luni și să mai poată fi făcut și un sprint la final pentru a nu ieși pe ultimul loc

Dacă nu se găsește un tratament care să vindece rapid, teoretic ar trebui fie să se modifice abordarea legată de restricțiile de masă la un moment intermediar (probabil cu o limitare a lor la segmentele mai vulnerabile), fie acestea să fie asumate pe toată durata între timp, oricât de lungă.

Practic, trebuie însă înțeles că factorii menționați la secțiunea 1 pot duce la consecințe cu o balanță a riscurilor diferită de ce pare în prezent mult mai repede decât termene de genul de mai sus.

Aici aș menționa, în context, un alt film, “A Sound of Thunder”, tot un science fiction (din 2005), care descrie o lume din viitor în care se inventase călătoria în timp. O firmă organiza contra-cost expediții de vânătoare pe vremea dinozaurilor împușcându-se de fiecare dată un dinozaur care, oricum, urma să moară imediat într-o erupție. Totul în ideea de a nu schimba ceva care ar fi putut să aibă un efect nebănuit asupra viitorului.

În film, într-unul din salturile în timp, o armă se blochează și unul dintre vânătorii panicați calcă pe un fluture până să reușească să ajungă la capsula de salvare.

La întoarcerea acasă, echipa respectivă își dă seama că se petrecea ceva ciudat, apărând regulat valuri temporale din trecut care modificau viitorul, regresându-l progresiv înspre stadiul în care oamenii nu numai că nu mai aveau o civilizație modernă, dar nu mai era clar nici dacă urmau să mai rămână prezenți ca specie la finalul valurilor respective. Spre ușurarea generală, totul se termină cu bine – se reușește un ultim salt în trecut la țanc pentru a împiedica omorârea fluturelui buclucaș.

Or, ce se întâmplă în prezent, în viața reală de data aceasta, începe să aducă cu ideea valurilor temporale respective pentru o serie întreagă de sectoare economice importante care regresează rapid, dar, în destule privințe, și pentru viața fiecărui individ în parte și a ansamblului societății umane.

Din fericire, situația nu este nici pe departe la fel de dramatică (pentru cine s-ar grăbi să mă acuze de lipsă de sensibilitate, rog a se vedea filmul respectiv).

Trebuie însă înțeles că primul val de înghețare a activităților unor firme inițiat în România deja are efecte importante pentru economie și are vocația să fie urmat de un nou val (probabil mai mare pe ansamblu), care la rândul său va fi urmat de un alt val.

De asemenea, cu fiecare val sau extindere de durată, am merge mai mult în spate și cu resurse din ce în ce mai sub presiune.

Dacă societățile comerciale afectate în România care contează pentru competitivitatea pe termen mediu și lung nu sunt sprijinite să-și păstreze nu doar capitalul uman, dar și cel material și de acces la lanțuri de furnizori-clienți în această perioadă, consecința nu poate fi pe termen mediu și lung decât o economie de un nivel apropriat de cel anterior existenței societăților respective sau una în care acestea vor fi fost cumpărate pe mai nimic de alții mai înțelepți sau cu mai multe mijloace decât noi.

O perioadă lungă de restricții riscă să aibă efecte serioase și asupra sănătății fizice (în alte privințe decât Covid 19), dar și mentale. Chiar dacă lanțurile de aprovizionare cu medicație mai largă vor rămâne neafectate și pe termen mai lung, sedentarismul, excesul de privit la televizor și alte ecrane și reducerea frecvenței cu care se va merge la spital sau la analize pot avea consecințe importante.

Este de discutat și care ar fi nivelul de imunitate, colesterol, glicemie sau tensiune arterială al populației, inclusiv mai vulnerabile, după ce ar sta luni de zile (sau mai mult) cvasi-izolată acasă, etc.

Apar deja preocupări și cu privire la numărul de nașteri (teama de criza economică, și de a trebui să se ajungă la controale prin spitale fiind factori de descurajare, pe lângă o atenție mai scăzută și din partea medicală la aspectele de fertilitate, etc).3

De asemenea, viața socială legată de restaurante, hoteluri, baruri, ceainării, discoteci, școli, grădinițe, plaje, concerte, competiții sportive, saloane de înfrumusețare, turism, transport în comun la modul mai general, campanii electorale, manifestații în piață, nunți, botezuri, onomastici sau înmormântări ar deveni problematică pe termen lung, cu consecințe potențiale psihologice, dar și practice și politice de gândit atent. Statisticile vor trebui analizate nuanțat și în corelare cu alte cifre.

Cele de mai sus înseamnă, în esență, că trebuie chibzuit foarte bine ce restricții se aplică, pentru ce perioadă, precum și ce se sprijină între timp având în vedere și scenariul nedorit, dar posibil, al unei durate a pandemiei de aproximativ un an sau doi.

România nu poate proteja totul oricum, dar unele lucruri pot fi reconstruite mult mai ușor decât altele.

4. Linii principale de avut în vedere

Cred că abordările vor trebui să aibă în vedere ajustat/cu prioritate:

4.1 Nevoia maximizării rapide a resurselor atrase pentru cât mai multă marjă de manevră

Din păcate, deși este frustrant, este necesar ca România să se împrumute repede și cât de mult poate atât în intern (și cu apel la susținerea populației care își permite), cât și extern, pentru a avea maximă flexibilitate. Demersurile vizibile public trebuie duse mult mai departe, timpul curgând defavorabil.

Desigur, banii nu ar trebui în nici un caz aruncați aiurea, dar ar merita încercată obținerea promptă a unor disponibilități cât mai mari (iar dacă nu va fi nevoie de toate, cu atât mai bine).

La nivel european merită insistat și asupra faptului că mulți români se întorc acasă, ceea ce ar necesita un sprijin calibrat în consecință.

4.2. Nevoia analizării momentului optim pentru limitarea restricțiilor la segmentele cele mai vulnerabile sau chiar ridicarea acestora

O izolare la scară largă pe termen mai mare de câteva luni nu pare sustenabilă economic (din perspectiva revenirii cât de cât rapide la nivelul anterior).

După cum menționam și mai sus, e destul de posibil ca și din punct de vedere medical consecințele să depășească pe termen mediu Covid 19 fie din cauza epuizării sistemului medical, fie din cauza co-morbidităților și altor probleme de sănătate cauzate de o izolare prelungită și o economie în regres masiv. Vor trebui, probabil, păstrate destul de curând restricțiile doar în privința segmentelor mai vulnerabile pentru a reduce impactul pe ansamblu la un nivel suportabil și pentru o corelare cât de cât a avantajelor măsurilor cu costul lor (pe partea pur economică, doar îndatorarea va face probabil un salt de peste 20% din PIB chiar și așa).

Va fi dificil politic de procedat prea diferit de alții, dar va fi foarte important să flexibilizăm circulația printre primii.

E posibil și ca o parte dintre sutele de mii de oameni în vârstă care trăiesc singuri în România să prefere, oricum, acest risc celorlalte pe care le percep a-i afecta și va fi dificil de decis mult timp pentru ei sau de aplicat cine știe ce amenzi sau închis cu pază pensionari.

O serie de studii ar trebui initiate în acest sens pentru o analiză bine documentată și gândită și o abordare graduală (cu protecție suplimentară pentru segmentele mai vulnerabile).

4.3 Nevoia unei abordări diferențiate pe mai multe paliere până la ridicarea parțială sau totală a restricțiilor)

Trebuie înțeles foarte bine că perioada restricțiilor de masă este una care reflectă practic (chit că temporar) un nou model socio-economic, diferit de cel obișnuit.

Rețeta obișnuită (inițiată în Vest cu sume colosale), de evitare a austerității și încercare a păstrării unui nivel ridicat de putere de cumpărare pentru populație va ajuta dar nu va putea funcționa ca de obicei pentru că se consumă mult mai puțin dacă stai acasă.

Acesta este probabil și motivul pentru care UK a mers pe varianta mixtă (e drept, contestată) de a limita restricțiile mai mult la segmentele de populație mai vulnerabile (a contat poate și faptul că, spre deosebire de multe state UE, alegerile parlamentare au avut deja loc la ei și a pierde primii ani de mandat e și mai riscant).

În cazul României, abordarea nu va putea fi prea diferită de cea din UE, dar mijloacele sale sunt evident mult mai mici decât în Germania sau Franța, de aceea calibrarea lor corectă și diversificată (și flexibilizarea restricțiilor mai rapid decât marea majoritate) va fi foarte importantă.

Pentru că așa cum aveam o viață obișnuită până acum o lună și avem una foarte diferită acum din cauza restricțiilor, la fel este și cu economia, cred că măsurile ar trebui să facă distincții clare pe cel puțin 8 dimensiuni, respectiv între:

1. Ce ar fi sustenabil pe termen scurt și ce ar fi pe termen lung
2. Măsuri pe (a) perioada restricțiilor, (b) măsuri pe perioada ridicării acestora partial și (c) măsuri chiar anterior momentului ridicării totale a acestora
3. Nevoile populației afectate specifice acestei perioade și cele ale economiei
4. (a) Sectoarele esențiale pentru subzistența pe termen lung, (b) Sectoarele economice puțin afectate, (c) sectoarele grav afectate și (d) sectoarele care se situează între.
5. Gestionarea zi-de zi a crizei și pregătirea viitorului (inclusiv raportat la ce fac alții).
6. Nevoile pur materiale și cele educative, profesionale, de sănătate și pur spirituale când stai acasă
7. Dialog larg, comunicare (inclusiv din timp), transparență și discreție
8. Evoluții naturale pentru astfel de perioade (și pe fondul unor creșteri serioase de costuri) și abordări de rea credință clară.

   Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro