Sari direct la conținut

Inconștiență în masă în Iran: Peste 1,2 milioane de oameni au plecat de acasă în vacanța de Anul Nou

HotNews.ro
Iranul sarbatoreste anul nou in ciuda coronavirusului, Foto: Profimedia Images
Iranul sarbatoreste anul nou in ciuda coronavirusului, Foto: Profimedia Images

Apelul făcut de guvernul iranian pentru ca populația să stea acasă la începutul sărbătorii anului nou iranian a fost în mare parte ignorată, peste 1,2 milioane de cetățeni plecând de acasă în ciuda epidemiei de coronavirus, a transmis poliția națională, citată de Guardian.

Orașele din nordul țării, de pe coasta Mării Caspice, unele dintre cele mai populare destinații de vacanță, spun că zeci de mii de mașini vin spre ele.

Toate autoritățile din societatea iraniană – locale, religioase, armate și guvernamentale – au solicitat oamenilor să stea acasă de Anul Nou (sărbătorit astăzi), o perioadă când, în mod tradițional, iranienii călătoresc să-și vadă familia și prietenii pentru a celebra venirea primăverii.

Autoritățile din Mashad, al doilea cel mai populat oraș iranian și capitala provinciei Khorasan-e Razavi din nord-vestul țării au spus că traficul a scăzut doar cu 2% față de anul trecut, în ciuda apelurilor conducătorilor orașului.

Bilanțul publicat vineri arată că Iranul are 19.644 de infectări cu coronavirus (1237 de cazuri noi, un nou record zilnic) și 1.433 de decese (în creștere cu 149).

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro