Comandanții armatei ucrainene semnalează tot mai multe probleme pe front / Zelenski va susține marți o conferință de presă
Comandanții ucraineni semnalează tot mai multe probleme cu efortul de război în contextul unor tensiuni tot mai evidente cu conducerea politică de la Kiev, biroul președintelui Volodimir Zelenski anunțând că acesta urmează să susțină marți o conferință de presă, relatează agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres.
„Unităţile noastre duc lipsă de personal. Avem nevoie de tineri, de bărbaţi sub 40 de ani, motivaţi”, a declarat maiorul Oleksandr Volkov, comandantul unui batalion din Brigada 24 Mecanizată a armatei ucrainene, pentru AFP.
Ofiţerul a relatat că a preferat să anuleze o şedinţă de antrenament din dimineața aceasta pentru noii recruţi aduși la Bahmut, afirmând că a vrut să evite rănirea oamenilor săi din cauza temperaturii scăzute.
„Societatea actuală a fost probabil abuzată de anumite media, afirmând că totul va fi bine (pentru armata ucraineană), că vom înfrânge inamicul şi că victoria va avea loc într-un viitor apropiat”, și-a exprimat el regretul. „Dar situaţia actuală nu este atât de simplă. Inamicul este într-adevăr foarte puternic şi noi facem totul pentru a-l opri şi a-l înfrânge”, a adăugat maiorul.
După eşecul contraofensivei ucrainene din timpul verii în sudul ţării, trupele Moscovei au reluat iniţiativa în toamnă şi sunt în ofensivă în mai multe sectoare, în special în estul Ucrainei. Unii soldaţi ucraineni care luptă de la începutul invaziei ruse, din 24 februarie 2022, sunt epuizaţi.
Comandanții Ucrainei spun că militarii au obosit și că noii recruți întârzie să apară
La începutul războiului, „totul se petrecea din adrenalină, într-un soi de exaltare, toată lumea se grăbea să lupte şi nu exista nicio problemă” de efectiv, este de părere locotenentul Igor Prokopiak, comandant de companie.
„Însă cu timpul, acest lucru s-a schimbat. Oamenii au avut acces la social media, au văzut faţa teribilă, crudă a războiului. Această adrenalină iniţială s-a disipat, creierul s-a trezit, a apărut frica şi, în consecinţă, oamenii au început să se teamă pentru viaţa lor”, explică ofiţerul în vârstă de 32 de ani.
Maiorul Volkov este la rândul său de părere că civilii „nu sunt dornici cu adevărat să se alăture forţelor armate”. Şi vârsta medie a soldaţilor de pe front a crescut. Volkov dă ca exemplu situaţia din unitatea sa, unde 40% din militari au 45 de ani sau mai mult.
Pe 1 decembrie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut conducerii armatei să revizuiască sistemul de recrutare, afirmând că „nu este o simplă chestiune de număr, de persoane care pot fi mobilizate”, ci de „calendar pentru fiecare persoană care se află actualmente în armată şi pentru demobilizare”.
La începutul lunii august Zelenski i-a demis pe toți șefii centrelor de recrutare militară pe fondul suspiciunilor de corupție și abuzuri de putere.
Reportajul publicat marți de AFP privind problemele pe care armata ucraineană le are cu recruții și uzura militarilor săi vine la doar o zi după ce un alt comandant ucrainean, generalul Oleksandr Tarnavskîi, a declarat pentru agenția Reuters că lipsa de proiectile pentru artilerie a devenit o problemă „foarte mare”.
„Volumele [de proiectile] pe care le avem astăzi nu ne sunt de ajuns, date fiind nevoile noastre. Așa că le redistribuim. Replanificăm sarcini pe care ni le-am trasat și le facem mai mici pentru că trebuie să le putem susține”, a explicat Tarnavskîi, cel care a condus contraofensiva care a forțat trupele rusești să abandoneze malul de vest al Niprului în noiembrie 2022 și acum comandă eforturile de apărare a orașului Avdiivka din estul Ucrainei.
Zelenski susține o conferință de presă în contextul tensiunilor cu șeful armatei ucrainene
Pe de altă parte, preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat că va ţine marţi o amplă conferinţă de presă, inclusiv cu jurnalişti străini, potrivit agenției Reuters, citată de News.ro.
Nu se ştie exact, din motive de securitate, la ce oră va avea loc, dar presa ucraineană se aşteaptă să aibă loc în jurul orei 16:00. Nu este clar, de asemenea, ce va spune preşedintele Ucrainei, însă evenimentul de presă urmează după ce Vladimir Putin a susţinut săptămâna trecută propria sa conferinţă de presă de sfârşit de an, în care a declarat că obiectivele sale de război nu s-au schimbat şi că Rusia şi le va îndeplini până la capăt.
Conferința anunțată de Zelenski vine însă în contextul unor tensiuni tot mai mari cu șeful Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul Valeri Zalujnîi, cel care a provocat nemulțumirea conducerii politice de la Kiev după ce a lăsat de înțeles într-un editorial de opinie și un interviu publicat luna trecută de The Economist că ofensiva de vară a Kievului a eșuat și că pe front s-a instalat impasul.
Luni, generalul aflat la comanda armatei ucrainene a făcut cele mai critice declaraţii publice de până acum la adresa lui Zelenski. Întrebat de reporteri în cadrul unui eveniment organizat ieri dacă decizia președintelui de a demite șefii centrelor de recrutare a afectat nivelul de mobilizare, Zalujnîi a declarat că: „Aceştia erau profesionişti, ştiau cum să facă acest lucru şi au dispărut”.
Un sondaj de opinie publicat luni de Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev arată că procentul ucrainenilor care spun că au încredere în Zelenski a scăzut la 62%, faţă de 84% în urmă cu un an, când forţele Kievului aveau reuşite în contraofensiva din est şi sud.
Însă același sondaj arată că încrederea ucrainenilor în forțele armate rămâne nezdruncinată, la 96%, și că generalul Zalujnîi se bucură și el de încrederea a 88% din ucraineni, ceea ce sugerează că Zelenski a fost cel care a decontat în mare parte eșecul ofensivei de vară.
Urmărește ultimele evoluții din a 664-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.