Anxietate și noul coronavirus. Dr. Vlad Stroescu: Toți vom suferi emoțional. Putem să ne încuiem în casă, înconjurați de conserve, cu gândurile noastre negre sau putem să le punem la treabă și ca să facem bine în jur

​Avem primul caz de infecție cu noul coronavirus (COVID-19) confirmat în România și toată lumea vorbește despre coronavirus. ”E normal să fim vigilenți și atenți; nu e normal să căpătăm insomnii. E normal să fim îngrijorați; nu e normal să trăim cu sentimentul catastrofei iminente”, spune medicul psihiatru Vlad Stroescu, într-un interviu pentru HotNews.ro în care explică cum poți să faci față anxietății provocate de noul coronavirs. Pasul de la panica colectivă la stigmatizare și discriminare e minuscul, de aceea este bine să fim solidari. Cel mai bun exemplu de anxietatea adaptativă e anxietatea empatică, altruistă, orientată către celălalt.

Interviul, pe scurt:

• Anxietatea e o reacție firească. Nu putem să oprim anxietatea doar prin „propria voință”, la comandă, așa că îndemnul „nu mai fiți anxioși” nu folosește la nimic.

• Mecanismul prin care apare anxietatea: După ce că nu poți vedea virusul, că el poate veni de oriunde, afli că oamenii de știință au încă multe nelămuriri, că autoritățile nu sunt tocmai pregătite, și atunci în cine să mai ai încredere? Avem aici un mediu de cultură ideal pentru înflorirea unei tulburări de anxietate.

• Reacții normale versus reacții exagerate la noul coronavirus: E normal să fim îngrijorați; nu e normal să trăim cu sentimentul catastrofei iminente.

• Pregătirea autorităților: Ar trebui să avem un guvern cât mai anxios cu putință, care să ne pregătească pentru ce e mai rău, și în același timp oameni obișnuiți cât mai puțin anxioși cu putință.

• Sfaturi practice despre cum poți să faci față anxietății provocate de noul coronavirs: Nu vă învinovățiți dacă v-ați atins nasul pentru că vă mânca foarte tare, în ciuda interdicției oficiale… Și simțul umorului nu strică niciodată.

• Stigmatizare: Mi se pare incredibil că unii încearcă să liniștească publicul zicând că „doar” bătrânii se pot îmbolnăvi grav. Asta ar trebui să ne bucure, pe principiul „mai bine bunicul decât eu”?

• Solidaritate: Cel mai bun exemplu de anxietatea adaptativă e anxietatea empatică, altruistă, orientată către celălalt.

Avem primul caz de infecție cu noul coronavirus COVID-19 confirmat în România și feedul nostru e plin de știri despre coronavirus, prietenii scriu despre coronavirus, la serviciu toată lumea vorbește despre coronavirus. Ce efecte are aceasta supraexpunere la informații despre noul coronavirus? Supraestimam pericolele?

Eu nu cred că avem prea multe informații, ci, din contră, prea multe semne de întrebare. Când sunt multe variabile necunoscute, e loc de multă speculație – care nu trebuie confundată cu informația științifică fundamentală, și mai ales, e loc de multă anxietatea.

Anxietatea e reacția firească la necunoscut a întregii lumi vii, dar probabil oamenii sunt cele mai anxioase creaturi. Datorită anxietății, care nu e altceva decât instinctului vital de supraviețuire, omenirea a putut să facă față vremurilor de restriște, pregătindu-se din timp, fizic, psihic și social.

Nu putem să oprim anxietatea doar prin „propria voință”, la comandă, așa că îndemnul „nu mai fiți anxioși” nu folosește la nimic, cu atât mai puțin când el e spus pe un ton răspicat sau depreciativ. Trebuie să acceptăm că suntem și vom fi foarte îngrijorați de evenimentele actuale, și o dată cu recunoașterea asta să vină și cea a faptului că anxietatea poate fi excesivă sau nu foarte bine adaptată, că e mereu nevoie de o armonie a instinctelor cu judecata conștientă.

Nu cred, așadar, că supraestimăm pericolele coronavirusului, ci este mai curând o chestiune de cooperare sistemică, chiar și în interiorul minții noastre. E treaba anxietății să ne oblige să luăm în calcul cel mai rău scenariu și să încarce informația de emoție, ca să devină prioritară. E treaba rațiunii noastre să folosească așa cum trebuie aceste informații și să modereze ulterior emoția din ele.

Impresia mea este că oamenii au în primul rând o anxietate legată de boală, în acest caz, boala fiind nouă, anxietatea poate fi mai mare și o anxietate legata de informațiile la care ești expus.

În trecut, poate că oamenii se temeau mai mult de lupii din codru, de războaie și foamete. În vremurile noastre ceva mai domestice și mai luminate, ne foarte teamă de întunericul dinăuntru. Avem un mult mai mare control asupra lumii exterioare, totul e la un click distanță. Dar nu avem control asupra funcțiilor organismului, și asta poate fi înspăimântător.

Anxietatea legată de sănătate e probabil cea mai frecventă formă de tulburare a anxietății, care la rândul ei e cea mai răspândită problemă de sănătate mintală. O epidemie e deja „nivelul următor”, pentru că teama pericolelor dinăuntru se articulează cu cea de pericol exterior. Dar numitorul comun e necunoscutul și invizibilul. După ce că nu poți vedea virusul, că el poate veni de oriunde, afli că oamenii de știință au încă multe nelămuriri, că autoritățile nu sunt tocmai pregătite, și atunci în cine să mai ai încredere? Avem aici un mediu de cultură ideal pentru înflorirea unei tulburări de anxietate.

Reacții normale versus reacții exagerate la noul coronavirus

Cum spuneam, anxietatea are întotdeauna intenții bune, care însă uneori pavează drumul spre iad.

E normal să fim vigilenți și atenți; nu e normal să căpătăm insomnii. E normal să fim îngrijorați; nu e normal să trăim cu sentimentul catastrofei iminente. E normal să avem grijă de noi și de sănătatea noastră; nu e normal să facem analize și investigații nesfârșite, fără recomandare medicală. E normal să înțelegem că nu putem controla totul și să nu ne lăsăm copleșiți de neputință și disperare. Între extreme, există toate nuanțele de gri ale anxietății, și normal și anormal nu înseamnă bine și rău, ci ele sunt delimitate de cât de multă suferință provoacă anxietatea și de cât de mult interferă cu viața noastră.

Dar în situația actuală, cred că depinde prea puțin de noi să fim anxioși într-un mod adaptativ. Părerea mea personală e că ar trebui să avem un guvern cât mai anxios cu putință, care să ne pregătească pentru ce e mai rău, și în același timp oameni obișnuiți cât mai puțin anxioși cu putință. Anxietatea individuală, imediată, poate fi dăunătoare, poate însemna o regresie către o lume neîmblânzită, unde cel puternic îl oprimă pe cel slab, unde nu e loc de solidaritate, dar e loc de discriminare și xenofobie. Iar pentru individ, poate însemna o viață săracă și foarte obositoare.

Sfaturi practice despre cum poți să faci față anxietății provocate de noul coronavirs

Pentru noi, cei mai anxioși, epidemia asta pare să fie împlinirea redutabilă a celor mai nefaste profeții interioare. De asta, eu cel mai mult mă tem pentru pacienții mei, cei care duceau deja o luptă grea împotriva excesului de anxietate. Ei pot fi primele victime, fără să se infecteze cu nimic. Lor le transmit să facă precum în afișele alea britanice din război, devenite meme: keep calm and carry on.

Dacă nu putem să fim calmi, măcar să ne continuăm viața, făcând toate gesturile bune:

• Exercițiu fizic, ca să avem armonie între instincte și corp;

• Evitarea „anxioliticelor” toxice, cum e alcoolul sau tutunul;

• Până nu ne obligă autoritățile, nu vă izolați în casă: nu îndemn la băi de mulțime, ci la relații sociale sănătoase;

• Luați-vă informațiile din surse simple și sigure, și, din păcate, social-media abundă în surse complexe și dubioase;

• Nu urmăriți toate canalele de știri, toate fabricile de scenarii speculative, toate opiniile contradictorii;

• Nu vă învinovățiți dacă v-ați atins nasul pentru că vă mânca foarte tare, în ciuda interdicției oficiale… Și simțul umorului nu strică niciodată, nici când lucrurile sunt îngrozitor de triste, și mie mi se pare că cel puțin simțul umorului nu ne-a lăsat acum la greu.

În urma reacțiilor exagerate putem stigmatiza, nu orice persoană care tușește are noul coronavirus, a fost și un caz al unui bărbat care nu a mai fost primit acasă din cauza fricii oamenilor.

Pasul de la panica colectivă la stigmatizare și discriminare e minuscul. Deja mi se pare incredibil că unii încearcă să liniștească publicul zicând că „doar” bătrânii se pot îmbolnăvi grav. Asta ar trebui să ne bucure, pe principiul „mai bine bunicul decât eu”? Vârstnicii sunt o populație vulnerabilă discriminată cronic în România și de ei ar trebui să avem cea mai mare grijă. Apoi, întrucât mobilitatea internațională e un factor de risc, va fi foarte ușor să facem saltul erorii logice a xenofobiei, să identificăm pericolul cu cel iluzoriu al „străinului ostil”, dacă nu ne păzim.

Între timp, întrucât anxietatea înseamnă stare de război, ne dușmănim între noi, aruncăm cu pietre în cei care au sau n-au mască, îi tratăm drept „isterici” pe cei speriați, culmea, în numele liniștii publice, părinții școlarilor se învrăjbesc între ei; birocrația înflorește de parcă semnarea de declarații și tabele avea vreo valoare protectoare împotriva virozei. Toate astea sunt exemple de anxietate colectivă disfuncțională.

Ar trebui să fim mai solidari, să avem grija de persoanele vulnerabile, bătrâni, persoane imunodeprimate.

Cel mai bun exemplu de anxietatea adaptativă e anxietatea empatică, altruistă, orientată către celălalt. Toți vom suferi emoțional, este de neevitat. Putem să ne încuiem în casă, înconjurați de conserve, cu emoțiile și gândurile noastre negre cu tot, sau putem să le punem la treabă și ca să facem bine în jur. Dar e ușor să fii empatic, altruist și moral în vremuri liniștite și fericite. De abia acum putem dovedi dacă putem să fim așa cum ne dorim și ne imaginăm că suntem. Dacă reușim, dacă măcar încercăm, vom avea un beneficiu individual direct.