Codrin Ştefănescu, citat la DIICOT Caraş-Severin, în calitate de suspect: „Nu știu de ce mă cheamă. Mă duc”
Codrin Ștefănescu a fost citat, vineri, de procurorii DIICOT Caraș-Severin. Fostul secretar general al PSD a spus, joi pentru Mediafax, că nu știe de ce a fost chemat, mai ales pentru că a fost de două ori în viață la Caraș-Severin.
„Eu personal am fost în Caraș de două ori, doar ca secretar general al PSD. O dată după plecarea lui Ion Mocioalcă la Pro România, când am venit în ianuarie anul trecut, în 2019. Am stat o zi și am constituit o echipă interimară de conducere. A doua oară am fost în martie-aprilie, împreună cu Liviu Dragnea și mai mulți colegi din conducerea partidului și miniștri, când au avut loc alegerile interne în PSD Caraș-Severin. Deci eu nu am treabă cu Carașul. Nu știu de ce mă cheamă”, a afirmat Ștefănescu.
Social-democratul a adăugat că i-a fost trimisă o citație de la DIICOT Caraș-Severin, într-o anchetă locală, și va merge la audierea care va avea loc, vineri, în jurul orei 12.00.
El a mai spus că ar mai fi chemați și alți colegi, deputați, senatori și primari de la PSD.
UPDATE: Fostul secretar general al PSD a declarat pentru Agerpres că a fost citat la DIICOT Caraş-Severin în calitate de suspect.
„Am primit o citaţie de la DIICOT Reşiţa, Caraş-Severin, în calitate de suspect, cu toţi cei din conducerea PSD Caraş, din ce mi-au zis ei acum, adică senatori, deputaţi, primari. Nu mai ştim care sunt suspecţi, care sunt martori, e o amestecătură. O să plec de dimineaţă la prima oră (vineri – n.r.), să mă duc până acolo să văd despre ce este vorba”, a declarat Ştefănescu pentru Agerpres.
El a insistat că nu ştie pentru ce a fost chemat la DIICOT şi va face o declaraţie de presă după audiere.
„Am văzut ce scrie presa din Ardeal, spune că situaţia este în felul următor: că cei din PSD Caraş, în doi ani ani de zile, au făcut nişte numiri în teritoriu şi numirile astea nu sunt pe placul celor de la DIICOT, că nu am altă explicaţie logică. Numiri politice se fac în toate partidele aflate la guvernare. PNL, de exemplu, în trei luni a schimbat tot în Caraş şi nu numai în Caraş, peste tot. Tot înseamnă toţi directorii de la deconcentrate până la nivel de portar, ceea ce PSD nu a făcut niciodată. Amănunte nu pot să dau că nu ştiu, o să vedem la faţa locului”, a menţionat acesta.
Codrin Ştefănescu a reiterat că este chemat în calitate de secretar general al PSD şi că în această calitate a fost, în Caraş, doar de două ori.