VIDEO Record în istoria de 93 de ani a concursului: O femeie de 35 de ani, desemnată Miss Germania
Leonie Charlotte von Hase, o femeie de 35 de ani, mamă şi antreprenoare, a fost aleasă Miss Germania 2020, la finalul unui concurs de frumuseţe care doreşte să se reinventeze şi al cărui juriu a fost în întregime feminin, relatează EFE.
Mass-media germană a salutat pe larg victoria lui Leonie Charlotte Von Hase. Ea este cea mai „vârstnică” Miss Germania desemnată în cei 93 de ani de existenţă ai concursului, alegerea sa fiind considerată ca o recunoaştere istorică a femeii moderne la actuala ediţie a competiţiei, desfăşurată sub sloganul „Regina frumuseţii interioare”.
Die neue #MissGermany ist 35 und setzt sich gegen Schönheitsideale zur Wehr! Wir haben @lcvoneats aus #Kiel getroffen und sie gefragt, was #Schönheit für sie bedeutet!https://t.co/3wenlq3rdc
— SAT.1 REGIONAL (@sat1regional) February 17, 2020
Von Hase, care a crescut în Namibia şi locuieşte în oraşul Kiel din nordul Germaniei, este absolventă de literatură engleză şi are propriul portal online prin care comercializează articole de modă vintage. Este căsătorită şi are un băieţel în vârstă de trei ani.
„Nu am niciun chef să fiu o miss tipică. Priorităţile mele nu se vor schimba, doar pentru că mi s-a încredinţat acest rol”, a spus duminică von Hase, după ce s-a impus în faţa altor 15 candidate într-o gală desfăşurată la Europa-Park din Rust (sud-vestul Germaniei).
Ea a mai spus că va continua să trăiască în acelaşi fel ca până acum şi că va lucra cu jumătate de normă în noua sa calitate de Miss Germania, spre deosebire de predecesoarele sale, care şi-au luat un an sabatic pentru a îndeplini o agendă plină de angajamente.
Organizatoarea evenimentului, Miss Germany Corporation (MGC), a depus eforturi la această ediţie pentru a pune capăt clişeelor ce înconjoară concursul Miss Germania, anunţând cu ceva timp înainte că se afla în căutarea „unei femei autentice şi puternice”.
În primele faze ale concursului, juriul a anunţat că doreşte o candidată „autentică”, „independentă”, „cosmopolită”, „curajoasă” şi „puternică”, subliniază jurnalista Nadeschda Scharfenberg în ziarul Suddeutsche Zeitung. (Sursa: Agerpres)
Frumusețea feminină în era digitală
Anul acesta, competiția frumuseții s-a desfășurat într-un nou concept și fără runda introductivă, a candidatelor în bikini.
Clasica întrecere de frumusețe din anii trecuți ar trebui să devină un spectacol modern de personalitate, după cum a declarat organizatorul, Max Klemmer (24 de ani): „Vrem să fim un concurs-model, de modele pentru epoca digitală”, a spus el.
Competiția nu se mai limitează la aspectul solicitanților, a precizat Klemmer. Acum, personalitatea, personajul și povestea de viață a femeilor sunt în centrul atenției. Rundele de prezentare în bikini sau alte costume de baie nu mai există. Femeile se prezintă în rochii de seară și casual. Pantofii cu toc înalt sunt uneori înlocuiți cu pantofi de zi cu zi. La final, este aleasă câștigătoarea, care trebuie să corespundă imaginii noi a femeii și înțelegerii noului său rol în familie și în societate.
Noua Miss Germany dorește să reprezinte femeia modernă, de peste 30 de ani. „Caracterul se formează prin experiența de viață”, spune femeia cu părul blond și ochii verzi, atunci când este întrebată despre viața ei. Ea s-a născut și a crescut în Namibia, unde părinții și cele trei surori trăiesc și astăzi. Familia a călătorit însă din Namibia în Germania, pentru a-i sta alaturi în timpul concursului.
După absolvirea liceului, von Hase, care are cetățenia germană, a studiat strategii de marketing și a făcut multe călătorii. „Aveam nevoie să cunosc întreaga lume.” Ea a locuit la Atena, Londra, Milano, Cape Town și Berlin. A lucrat că redactor, expert în marketing, stilist și achizitor pentru un start-up de design. S-a stabilit la Kiel, unde familia își are rădăcinile și unde a trăit bunicul ei, timp de cinci ani.
„Nu o păpușă de vitrină”
Până acum, Leonie von Hase nu a reușit să-și îndeplinească visul vieții: „Întotdeauna am vrut să fiu actriță de teatru. În inima mea, asta vreau să fac”, a spus ea. Ca noua Miss Germany însă, se află în fața unei noi provocări și spune: „Nu voi fi, timp de un an, doar o păpușă de vitrină”. E hotărâtă să promoveze ideea că femeile pot fi independente și încrezătoare, indiferent de ținuta lor: „Feminitatea nu este definită de îmbrăcăminte” a spus ea, după victoria la concurs.
Pentru prima dată în istoria competiției, juriul pentru alegerile „Miss Germania” a fost format doar din femei. Pe primele trei locuri s-au situat Leonie Charlotte von Hase (1), Michelle Anastasia Masalis (2) și Lara Runarsson ( 3).