NYT: Americanii solicită reconsiderarea "războiului permanent"

La aproape două decenii de la prăbuşirea World Trade Center şi de la atacul asupra Pentagonului, trupele americane continuă să fie implicate în război în Irak, Afganistan şi alte colţuri mai puţin cunoscute din lume. Preşedintele Trump a fost aproape pe punctul de a deschide un nou front, luna trecută, când a aprobat uciderea celui mai puternic general al Iranului.

„Noi l-am scos definitiv de pe câmpul de luptă pe unul din cei mai ucigaşi terorişti ai lumii”, a spus secretarul de stat Mike Pompeo recent, justificând atacul cu dronă asupra general-maiorului Qassim Suleimani. Cu alte cuvinte, în „războiul împotriva terorismului”, comandantul iranian a fost o ţintă îndreptăţită.

Săptămâna trecută, democraţii şi unii republicani din Camera Reprezentanţilor au votat pentru abrogarea uneia din cele două autorizaţii de război care au ajutat la justificarea tuturor modalităţilor de acţiune militară americană pe plan extern. A fost o provocare nu doar la adresa capacităţii preşedintelui Trump de a lua decizii militare împotriva Iranului, ci şi la adresa concepţiei de la Washington care a susţinut implicarea în conflicte, de la atacurile din 11 septembrie 2001, potrivit New York Times, citat de Rador.

Timp de peste 18 ani, războiul împotriva terorismului – „războiul etern” sau „războiul nesfârşit”, cum îi spun mulţi – a fost folosit ca bază pentru o serie tot mai lungă de intervenţii militare: invazia Irakului care potrivit unui bilanţ s-ar fi soldat cu 300.000 de morţi, lovituri aeriene în Afganistan care uneori au provocat moartea neintenţionată a zeci de invitaţi la nunţi sau petreceri, precum şi a unor lideri ai organizaţiei al-Qaida, iar acum atacul cu dronă împotriva lui Suleimani. Dl Trump a spus că generalul, care ajutase la înarmarea miliţiilor antiamericane din războiul din Irak, punea la cale noi „atacuri iminente şi sinistre”.

Marţi, dl Trump va contura direcţia politicii externe americane, în Discursul său despre starea naţiunii. La câteva săptămâni după ce SUA şi Iranul aproape că au ajuns în război, mulţi americani încă mai vor să ştie nu doar dacă era într-adevăr „iminent” un atac, întrebarea care s-a aflat în centrul discuţiilor la Washington. Ei întreabă totodată dacă SUA ar mai trebui să lupte în aceste războaie, de vreme ce prezenţa şi acţiunile trupelor americane stârnesc ostilitate şi uneori pot creşte riscurile, în loc să le limiteze sau să-i descurajeze pe inamici, spun criticii.

Simpla durată a conflictelor a limpezit în ochii multor americani o problemă pur morală care se referă la întrebarea dacă vreunul din războaie mai este justificat, având în vedere instrumentele – psihologice, fizice şi spirituale – impuse SUA şi multor alte ţări.

Preocupările au fost exprimate de politicieni din ambele capete ale spectrului politic. Condamnând uciderea generalului Suleimani, jurnalistul conservator de la Fox News, Tucker Carlson a spus că situaţia creată de războiul din Irak este „imorală” şi că „noi ar trebui să plecăm imediat”. Senatoarea Elizabeth Warren de Massachusetts, candidat democrat la preşedinţie, a spus într-o dezbatere televizată din ianuarie că „noi ar trebui să încetăm să mai cerem armatei noastre să soluţioneze probleme care nu pot fi reglementate militar”. „Faptul că menţinem trupe combatante acolo nu este de ajutor”, a spus ea despre situaţia din Orientul Mijlociu.

Faptul că majoritatea politicienilor de la Washington au discutat în schimb despre „iminenţă” evidenţiază consensul care se menţine privitor la politica externă care justifică războaiele. Premisa este că intervenţia agresivă în plan extern, desfăşurările înaintate şi inamicii percepuţi „de acolo” menţin securitatea Statelor Unite. Şi pe lângă protejarea americanilor, se arată în continuare, aceste politici sunt necesare pentru ca SUA să-şi îndeplinească misiunea de scut împotriva răului în lume.

În explicaţiile date luna trecută referitor la motivul pentru care SUA nu discută despre o retragere a trupelor din Irak – conform solicitării liderilor irakieni furioşi de iniţierea atacului cu dronă pe teritoriul lor – Departamentul de Stat a recurs la această logică, afirmând că „America este o forţă a binelui în Orientul Mijlociu”. Iar într-un discurs recent despre politica faţă de Iran, dl Pompeo a invocat excepţionalismul american: „America este realmente un loc special”.

Dar acum a crescut numărul americanilor care cred că aventurismul militar de după atacurile din 11 septembrie 2001 a creat pericole mai mari pentru ţară. Într-un sondaj USA Today/Ipsos, 52% din respondenţi au spus că uciderea generalului Suleimani face ca SUA să devină un loc mai puţin sigur. Căutările online după „al treilea război mondial” şi „încorporări” au crescut în zilele ulterioare atacului. Cetăţenii americani din lumea întreagă au primit emailuri de la ambasade în care erau avertizaţi cu privire la amplificarea riscurilor.

„Escalada din luna care a trecut probabil că nu a luat sfârşit, mai ales acum când am depăşit linia de separaţie dintre un conflict prin interpuşi şi o confruntare directă între SUA şi Iran”, a spus Dalia Dassa Kaye, expert în Iran la grupul de analiză RAND Corporation. „Ne aflăm într-un cerc vicios în care escalada duce la prezenţa mai multor forţe, dar prezenţa unor forţe sporite poate constitui potenţialul unei escalade mai înalte”.

În ianuarie, la peste 16 ani de la momentul când preşedintele George W. Bush a dat ordinul pentru invazia Irakului pornind de la premise false, Departamentul de Stat a reînnoit alerta de călătorie în cod roşu privind această ţară, din cauza „terorismului, răpirilor şi conflictului armat”. Acolo rămân aproximativ 5.200 de militari americani.

La apogeul acestui conflict, mulţi americani din Irak puteau prevedea aceste consecinţe. Ocupaţia militară americană a ajutat la alimentarea unei insurgenţe şi a unui război civil. Invazia este considerată acum de unii istorici şi experţi în securitatea naţională ca fiind cel mai mare dezastru politic al SUA, de la războiul din Vietnam: sute de mii de civili irakieni şi aproape 4.500 de soldaţi americani ucişi, trilioane de dolari cheltuiţi şi un Orient Mijlociu destabilizat care a dus în acelaşi timp la consolidarea Iranului şi la naşterea grupării al-Qaida din Irak şi a succesorului său, Stat Islamic.

Cu câteva decenii înainte, războiul din Vietnam a devenit treptat dar cu o uşurinţă alarmantă un conflict costisitor şi a inflamat dezbaterile în întreaga societate americană. Pe măsură ce războiul se intensifica la finalul anilor ’60 şi ’70, oficialităţile americane au bombardat Laosul şi Cambodgia şi au torturat şi asasinat liderii Vietcong în numele înfrângerii comunismului. Dar, din cauza acestei succesiuni a faptelor, războiul a generat o dezbatere morală în SUA care astăzi lipseşte. Într-un discurs usturător ţinut în 1967 despre Vietnam, Martin Luther King Jr a spus: „Dacă sufletul Americii ajunge să fie total otrăvit, autopsia va stabili în parte drept cauză ‘Vietnamul’. Şi nu va putea fi salvat cât timp distruge cele mai adânci speranţe ale bărbaţilor din lumea întreagă”.

Afganistanul ar fi trebuit să fie „războiul bun” deoarece acolo îşi aveau baza bin Laden şi Al Qaida, protejaţi de talibani. Dar la 18 ani de la răsturnarea de la putere a talibanilor de către SUA, acolo mai rămân 13.000 de trupe care susţin un guvern afgan asediat. Au murit peste 2.400 de militari americani şi peste 38.000 de civili afgani într-un război care a costat SUA cel puţin 2 trilioane de dolari.

În septembrie, dl Trump a anulat convorbirile de pace cu talibanii, diminuând speranţele unei retrageri, deşi între timp negocierile au fost reluate.

În pofida denunţării războaielor nesfârşite, politicile şi acţiunile promovate de dl Trump se îndreaptă în direcţie opusă. În decembrie, el a trimis 4.500 de trupe în Orientul Mijlociu, pe lângă cele 50.000 aflate deja acolo. În ultimii doi ani, armata americană a aruncat bombe şi proiectile asupra Afganistanului într-un ritm record. În aprilie, dl Trump s-a opus prin veto unei reglementări bipartizane din Congresul american care ar fi pus capăt implicării militare americane în războiul civil devastator din Yemen.

Poate cea mai relevantă măsură a fost denunţarea de către dl Trump în 2018 a acordului de referinţă, de limitare a activităţii nucleare a Iranului, şi reinstituirea sancţiunilor, ceea ce a declanşat lanţul evenimentelor care au dus la uciderea generalului Suleimani şi la atacul de retorsiune lansat de Iran, care a provocat răni cerebrale traumatice unui număr de cel puţin 64 de militari americani.

„Strategiile nu se schimbă; în unele privinţe, se agravează”, a spus Stephen Wertheim, istoric şi cofondator al Institutului Quincy for Responsible Statecraft, nouă structură de la Washington finanţată de miliardari marcanţi, între care liberalul George Soros şi conservatorul Charles Koch, care pledează pentru reţinerea militară americană.

Dar în unele locuri au apărut contrareacţii la ideea că o prezenţă redusă a efectivelor militare ar duce la o creştere a securităţii. Susţinătorii războiului etern dau exemplu decizia preşedintelui Barack Obama de retragere din Irak din 2011 care ar fi deschis calea pentru ascensiunea Statului Islamic în 2014. Dar această argumentaţie ignoră un întreg set de circumstanţe, inclusiv acordul formal de retragere care fusese convenit de dl Bush cu guvernul irakian din cauză că irakienii voiau plecarea americanilor, precum şi rolul războiului civil sirian în crearea Statului Islamic. Cel mai important, nu ţine cont de lipsa voinţei politice a cetăţenilor americani de a continua războiul.

Unii legislatori încearcă să revoce autorizaţiile de război pentru 2001 şi 2002 – prima folosită pentru combaterea terorismului afiliat atacurilor din 11 septembrie şi a doua pentru invazia Irakului – şi caută alte modalităţi de limitare a capacităţii dlui Trump de a prelungi războaiele. În ianuarie, senatorii din camera condusă de republicani care au susţinut legea de limitare a acţiunilor militare împotriva Iranului au spus că dispun de suficiente voturi pentru adoptarea proiectului legislativ „War Powers Resolution”. Camera condusă de democraţi a adoptat o măsură legislativă similară luna trecută.

„Eu cred că uciderea lui Suleimani şi escaladarea cu Iranul au clarificat mizele în ochii unor persoane care nu dădeau atenţie războaielor în curs”, a spus dl Wertheim. „Noi era cât pe ce să intrăm într-un nou război major în Orientul Mijlociu care nu este justificat de interesele SUA şi încă s-ar mai putea să se întâmple asta.”

Chiar şi unele oficialităţi mai cutezătoare ale politicii externe au început să pledeze pentru o retragere din Orientul Mijlociu şi Asia centrală din cauza a ceea ce ei califică drept costurile sub formă de oportunităţi implicate de misiunea Americii.

„Una din patologiile foarte bizare de la Washington şi din structurile conducătoare ale armatei este captivitatea din Orientul Mijlociu, care pur şi simplu nu este atât de important”, a spus Elbridge Colby, fostă oficialitate de rang înalt la Pentagon în administraţia Trump. „America a devenit independentă energetic. Şi noi nu suntem prea pricepuţi la atingerea rezultatelor noastre preferate în Orientul Mijlociu”.

Dl Colby a fost autorul principal al Strategiei de Apărare Naţională pe 2018, care recomanda transferarea concentrării Americii de la implicarea în conflicte la „puterile revizioniste” China şi Rusia. (New York Times-preluare Rador)