UPDATE Tragedie în Brașov: Un bărbat a căzut de la etajul 10 al unui bloc ținându-și în brațe fetița de doar cinci luni / Sinuciderea, principala variantă a anchetatorilor
Un bărbat în vârstă de 37 de ani din Brașov s-a aruncat, joi dimineața, de la etajul 10 al unui bloc, ținându-și în brațe copila de câteva luni. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva, transmite Mediafax. Primele cercetări arată că bărbatul, din nu se știe ce motive, s-ar fi sinucis.
UPDATE 16.24 Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, Vlad Teodorescu, a declarat că procurorii fac cercetări legate de comiterea a două infracțiuni, una dintre ele fiind omor comis asupra unui membru de familie, iar cealaltă ucidere din culpă. „Avem mai multe piste și mai multe ipoteze de lucru pe care le verificăm”, a spus Vlad Teodorescu. Întrebat care sunt ipotezele verificate, Teodorescu a răspuns că nu poate răspunde întrucât „ar însemna să dezvălui din probatoriu”. Au fost audiate mai multe persoane și urmează ca procurorii să mai audieze și alți oameni, a adăugat procurorul, întrebat dacă soția bărbatului a discutat cu anchetatorii.
UPDATE 14.13 Bărbatul care a sărit de la etajul 10, cu fetița sa de 5 luni în brațe, a căzut pe un excavator. Operatorul utilajului spune că nu a auzit nimic din cauza zgomotului.
UPDATE 10.24 Anchetatorii nu exclud nici varianta unui accident. În momentul producerii tragediei, în casă se aflau soția bărbatului și un alt copil de trei ani. Femeia este în stare de șoc și nu a putut fi audiată, dar sursele citate susțin că le-ar fi spus anchetatorilor că ea și soțul ei nu s-au certat și nu știe ce s-a putut întâmpla. De altfel, vecinii spun că este vorba de o familie liniștită care nu avea probleme financiare.
Potrivit reprezentanților Poliției Brașov, tragedia s-a produs pe Strada Carpaților din oraș. „Din primele informații, două persoane, tată și copil, s-ar fi precipitat de la etajul 10 al unui bloc”, au transmis sursele citate.
Reprezentanții ISU Brașov au precizat că cele două victime prezentau leziuni incompatibile cu viața. Bărbatul avea 37 de ani, iar fetița aproximativ cinci luni.