Sari direct la conținut

Dragoș Ciuparu, șeful Cercetării din Guvernul Boc, numit secretar de stat la Educație

HotNews.ro
Dragoș Ciuparu, Foto: AGERPRES
Dragoș Ciuparu, Foto: AGERPRES

Dragoș Ciuparu, fost președinte la Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică în Guvernul Boc, a fost numit secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării, potrivit unui ordin semnat de Ludovic Orban și publicat în Monitorul Oficial.

De profesie chimist, Dragoș Ciuparu este profesor la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești, iar timp de 4 ani a fost Cercetător ştiinţific / Lector la Universitatea Yale, potrivit unui CV de pe site-ul Universității de Petrol și Gaze din Ploiești.

În urmă cu cinci ani, Dragoș Ciuparu a fost membru al echipei de consilieri a Uniunii Europene pentru asistență în politici publice în Republica Moldova, pe domeniile Educatie și Cercetare.

Dragoș Ciuparu are un doctorat la Universite Paris Diderot, Paris 7. De asemenea, a fost mai mulți ani cercetător și a predat inginerie chimică la prestigioasa Universitate Yale.

În urmă cu 5 ani, Ciuparu spunea că există riscul ca laserul de la Măgurele să nu atragă cercetatori, în urma scandalului de plagiat al fostului premier Victor Ponta. ”Cine ar alege o țară în care se practică nesancționarea abaterilor etice grave?”, declara Ciuparu într-un interviu despre care relata și HotNews.

Potrivit organigramei Ministerului Educației, publicată luni în Monitorul Oficial, instituția va avea 5 secretari de stat.

Citiți și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro