Sari direct la conținut

UPDATE Săptămâna de lucru de 4 zile în Finlanda? Cât adevăr este în știrea publicată în ziarele din toată lumea la începutul acestei săptămâni

HotNews.ro
UPDATE Săptămâna de lucru de 4 zile în Finlanda? Cât adevăr este în știrea publicată în ziarele din toată lumea la începutul acestei săptămâni

Noul prim-ministru al Finlandei, social-democrata Sanna Marin, vrea ca săptămâna de muncă să aibă doar patru zile lucrătoare, este o știre care s-a rostogolit în ultimele zile în ziarele din întreaga lume. La Reppublica, The Independent, The Guardian sau Business Insider au publicat-o, însă, în realitate, este vorba de o declarație mai veche a acrualului premier finlandez, scrie presa din Finlanda.

Sanna Marin a evocat în august anul trecut o asemenea posibilitate, propunerea nefiind însă susținută ulterior.

„Nu numai că această propunere nu este inclusă în programul politic al guvernului finlandez, însă mai multe surse guvernamentale au declarat că nici măcar nu este luată în calcul pentru viitor”, scrie News Now Finland.

Social-democrata Sanna Marin și-a preluat oficial funcția la începutul lunii decembrie, devenind, la 34 de ani, cea mai tânără șefă de guvern în exercițiu din lume.

„Sunt de părere că oamenii merită să petreacă mai mult timp cu familiile lor, cu persoanele dragi, iar în timpul liber să demareze activități care le plac sau să se preocupe de alte aspecte ale vieții lor, de exemplu cultura”, a spus Sanna Marin, în august.

Notă: În varianta inițială a articolului era citat doar materialul din The Independent, fără a fi contextualizată informația.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro