Ceremonia de dezvelire a grupului statuar Lovinescu–Ierunca, duminică, 17 decembrie
Fundația Humanitas Aqua Forte și Editura Humanitas vă invită duminică, 17 decembrie, ora 12.30, la ceremonia de dezvelire a grupului statuar Lovinescu–Ierunca. Evenimentul va avea loc în Cotroceni, la intersecția dintre străzile dr. Grigore Romniceanu și dr. Petre Herescu.Închinat Monicăi Lovinescu (1923–2008) și lui Virgil Ierunca (1920–2006), cele mai importante voci ale exilului românesc, acest monument, operă a sculptorului Virgil Scripcariu, a fost inițiat și realizat de Fundația Humanitas cu sprijinul companiei Dedeman și este donat orașului București cu prilejul Anului Centenar Monica Lovinescu.La inaugurarea grupului statuar vor vorbi Gabriel Liiceanu, inițiator al Anului Centenar Monica Lovinescu și președinte al Fundației Humanitas, istoricul de artă Ioana Beldiman și sculptorul Virgil Scripcariu.
„Grupul statuar este o compoziție în care figurativul clasic este epurat de decorativism inutil. Spun «compoziție», pentru că în această lucrare am căutat să ilustrez și contextul istoric în care au trăit cele două personaje. Pe măsură ce-mi croiam drumul spre forma finală, m-am gândit că s-ar putea să fiu în fața celei mai importante provocări a vieții mele de sculptor de până acum.“ — VIRGIL SCRIPCARIU
„Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca au pătruns în constelaţia mea umană mai întâi ca o «voce». Ei deveniseră o funcţie, erau răzbunarea părţii noastre care nu ajungea să se rostească. Ce «cuplu» formidabil au alcătuit ei cu noi! Istoria ne transformase în infirmi ai expresiei; ei ne înapoiau darul cuvintelor. Ce terapie formidabilă a însemnat pentru noi prestaţia lor! Să am curajul să-ntreb ce-am fi fost fără Monica Lovinescu? N-a venit oare momentul, măcar acum, la centenarul nașterii sale, să ne aducem aminte cât de mult îi datorăm și cât de puțin i-am onorat memoria?“ — GABRIEL LIICEANU