Sari direct la conținut

SpaceX a amânat lansarea dronei spațiale secrete a X-37B a armatei americane

HotNews.ro
Drona spațială secretă X-37B a Statelor Unite, Foto: StfSgt. Adam Shanks/US Space Force/Boeing/SWNS / SWNS / Profimedia
Drona spațială secretă X-37B a Statelor Unite, Foto: StfSgt. Adam Shanks/US Space Force/Boeing/SWNS / SWNS / Profimedia

Lansarea planificată pentru luni seară a dronei spațiale X-37B al armatei americane, aflată la a șaptea misiune pe orbită și primul său zbor pe o rachetă SpaceX Falcon Heavy, a fost amânată pentru cel puțin 24 de ore, a anunțat SpaceX, potrivit Reuters.

Zborul a fost anulat luni noapte cu aproximativ 25 de minute înainte de fereastra de lansare, care urma să se înceapă la 01:14 GMT (03:14 în România), în timp ce racheta era pregătită pentru decolare la Centrul Spațial Kennedy al NASA din Cape Canaveral, Florida.

Într-un mesaj postat pe platforma de socializare X, compania de rachete a lui Elon Musk din California a precizat că numărătoarea inversă a fost oprită „din cauza unei probleme legate de sol”, adăugând că „vehiculul și sarcina utilă rămân în bună stare”.

SpaceX nu a oferit alte detalii. Următoarea oportunitate de lansare a misiunii este marți seara, a precizat SpaceX.

Planul inițial, cel de a trimite nava spațială pe orbită duminică noaptea, a fost anulat din cauza condițiilor meteo nefavorabile de la Cape.

Aceasta ar fi a șaptea misiune de zbor a X-37B și prima sa lansare de pe un Falcon Heavy, compus din trei trepte de rachetă reutilizabile, capabile să ridice vehiculul mult mai sus pe orbită decât până acum.

Având aproximativ dimensiunea unui mic autobuz și semănând cu o navetă spațială în miniatură, X-37B este construit pentru a purta diverse încărcături utile și a efectua experimente tehnologice în zboruri orbitale de lungă durată.

X-37B a efectuat șase misiuni începând din 2010, ultimul său zbor durând mai bine de doi ani înainte de aterizarea care a avut loc în noiembrie 2022.

Departamentul american al Apărării a dat foarte puține detalii despre acest proiect secret, care se desfășoară în cadrul programului militar National Security Space Launch.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro