Sari direct la conținut

Ce măsuri va lua Ministerul Educației după rezultatele PISA/ Anisie: Ne vom concentra pe factori care ţin de curriculum

HotNews.ro
Monica Anisie, Foto: Hotnews
Monica Anisie, Foto: Hotnews

​Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, la o dezbatere privind rezultatele testelor PISA organizată de MEC, că instituţia pe care o conduce se va concentra în intervenţiile sale pe „acei factori care ţin în primul rând de şcoală” şi anume curriculum scris şi predat şi o mai bună pregătire a profesorilor.

„Ministerul Educaţiei şi Cercetării se va concentra în intervenţiile pe termen scurt, mediu şi lung pe acei factori care ţin în primul rând de şcoală şi anume curriculum scris şi cel predat, recrutarea şi menţinerea profesorilor în sistem, o mai bună pregătire iniţială şi continuă a profesorilor şi nu în ultimul rând resursele de învăţare. Grupul de lucru care s-a întrunit săptămâna trecută va propune câteva măsuri importante pentru sistem, dar acestea vor fi luate numai în acord cu toţi actorii educaţionali”, a spus luni Monica Anisie.

„Aceste întâlniri le-am organizat pentru că suntem decişi să abordăm cu seriozitate şi responsabilitate măsurile concrete pe care ministerul trebuie să le ia pentru îmbunătăţirea performanţelor elevilor români la testările internaţionale (…) Am organizat deja o întâlnire săptămâna trecută, la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, o întâlnire cu reprezentanţii mediului academic şi de cercetare şi cu experţi educaţionali şi această întâlnire a grupului de lucru ne-a ajutat să identificăm mai multe paliere de intervenţie, concluzia generală fiind că PISA confirmă o serie de probleme sistemice ale învăţământului românesc legate deopotrivă de calitate şi de echitate”, a menţionat Anisie.

Ea a precizat că a solicitat grupului de lucru înființat la nivelul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei să prezinte până la sfârşitul acestui an un raport realizat pe baza concluziilor cercetătorilor.

Întrebată de jurnalişti când vor fi aplicate măsurile, ministrul a răspuns: „Începând cu anul şcolar următor, acum vorbim despre un an şcolar în plină desfăşurare, deci nu se pot aplica măsuri decât dacă ele într-adevăr ar putea fi integrate şi pe parcursul acestui an şcolar. Nu pot da un răspuns, pentru că nu ştiu exact cu ce propuneri vor veni cercetătorii implicaţi în acest grup de lucru”.

Ministrul a mai menţionat că a făcut demersuri pentru a realiza participarea la testele PISA 2021. „Am început demersul pentru a realiza această nouă participare, pentru că se vorbeşte despre PISA 2021, dar nu există cadrul legal pentru desfăşurarea acestei testări în 2021”, a adăugat Anisie.

Citiți și:

De ce obțin elevii români rezultate slabe la testele PISA? Profesorul Radu Gologan: Nici elevii și nici profesorii nu sunt interesați de aceste teste, pentru că nici măcar nu li s-a explicat despre ce e vorba

Criticată de toată lumea, Monica Anisie anunță 3 măsuri imediate după rezultatele slabe de la PISA 2018

Cum arată testele PISA pe care mai mult de jumătate dintre elevii români nu știu să le rezolve

Rezultate PISA 2018 Performanțe slabe ale elevilor români/ Cel mai mic punctaj din 2012 până acum/ România este printre cele trei țări cu regres la matematică

Ce spun experții despre Rezultatele PISA 2018/ Ciprian Fartușnic: Rezultatele țin de modul în care profesorul reușește să relaționeze cu copiii/ Noi avem două sisteme de educație în momentul de față

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro