Stelian Ion (USR): Secția specială ar trebui desființată până la sfârșitul anului
Desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților este singura variantă corectă, a declarat la RFIliderul deputaților USR, Stelian Ion. Guvernul încă nu a decis dacă își va asuma răspunderea sau dacă proiectul desființării secției va trece prin Parlament, ministrul Justiției spunând că o decizie va fi luată anul viitor.
Stelian Ion consideră că nu există altă variantă în afară de desființarea Secției Speciale.
”Din punctul nostru de vedere, desființarea Secției Speciale este singura variantă corectă în momentul de față și este și în acord cu solicitările organismelor internaționale, mă refer la GRECO, mă refer la Comisia de la Veneția, dar și Comisia Europeană în cadrul raportului MCV, practic, au ajuns la aceeași concluzie”.
Liderul deputaților USR crede că până la sfârșitul anului ar trebui desființată această secție.
„O prelungire scade șansele, pentru că e un moment prielnic. Și cei din PSD au declarat că dacă magistrații în majoritatea lor susțin desființarea, vor merge și ei pe desființare, atunci ăsta este momentul cel mai potrivit pentru a ajunge la acest rezultat”, adaugă Stelian Ion.