Sari direct la conținut

Ambasada americană din Irak a fost atacată cu rachete – VIDEO

HotNews.ro
Forțe de securitate în fața ambasadei americane de la Bagdad, Foto: AHMAD AL-RUBAYE / AFP / Profimedia
Forțe de securitate în fața ambasadei americane de la Bagdad, Foto: AHMAD AL-RUBAYE / AFP / Profimedia

Ambasada SUA din Bagdad a fost atacată cu două salve de rachete vineri dimineaţă, dar nu s-au înregistrat victime, a declarat un purtător de cuvânt al misiunii diplomatice, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Explozii s-au auzit vineri, în jurul orei 4 dimineaţa, în apropierea ambasadei aflate în centrul capitalei irakiene. Imediat s-au activat sirenele care cereau oamenilor să se adăpostească, potrivit unor înregistrări video postate pe reţelele sociale.

Acesta este primul atac cu rachete raportat împotriva ambasadei de când un grup de miliţii musulmane şiite aliate cu Iranul a iniţiat, la mijlocul lunii octombrie, atacuri împotriva forţelor americane staţionate în baze militare din Irak şi Siria vecină.

Grupările armate, care acţionează sub denumirea de „Rezistenţa Islamică din Irak”, au legat cele peste 70 de astfel de atacuri de susţinerea pe care Washingtonul o oferă Israelului în războiul devastator din Fâşia Gaza.

Cel mai probabil, şi atacul de vineri asupra ambasadei SUA a fost efectuat de aceste miliţii din Irak aliate cu Iranul, a declarat purtătorul de cuvânt al ambasadei SUA. Nicio grupare nu a revendicat deocamdată responsabilitatea pentru atac.

Ambasada SUA cere guvernului irakian să ia măsuri împotriva milițiilor șiite

„Facem din nou apel la guvernul irakian, aşa cum am făcut-o în numeroase ocazii, să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a proteja personalul diplomatic şi pe cel al partenerilor din Coaliţie, precum şi facilităţile”, a declarat purtătorul de cuvânt al ambasadei.

Premierul irakian Mohammed Shia al-Sudani a ordonat agenţiilor de securitate să îi găsească pe făptaşi, spunând că este vorba despre „grupări indisciplinate, care nu respectă legea şi care nu reprezintă în niciun fel voinţa poporului irakian”, se arată într-un comunicat al biroului său.

El a mai spus că subminarea stabilităţii şi reputaţiei Irakului şi luarea la ţintă a unor locuri pe care Irakul s-a angajat să le protejeze sunt acte de terorism. În afară de personalul diplomatic din Irak, Statele Unite au aproximativ 2.500 de soldaţi în această ţară, într-o misiune despre care afirmă că are ca scop consilierea şi asistarea forţelor locale care încearcă să prevină o reapariţie a Statului Islamic.

În 2014 acesta a pus stăpânire pe suprafeţe mari din Irak şi Siria înainte de a fi învins.

„Reiterăm că ne rezervăm dreptul la autoapărare şi la protejarea personalului nostru oriunde în lume”, a declarat purtătorul de cuvânt al ambasadei SUA.

Misiunea ONU în Irak a condamnat, la rândul său, atacul. „Irakul nu-şi poate permite să fie atras într-un conflict mai amplu, care ar ameninţa stabilitatea obţinută cu greu şi realizările de până acum”, a declarat aceasta într-o postare pe reţelele sociale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro