Sari direct la conținut

Aprovizionarea magazinelor din București ar putea fi făcută numai noaptea, pentru fluidizarea traficului / Propunerea a stârnit reacții negative

HotNews.ro
Șoseaua Pantelimon, Foto: HotNews/Catiusa Ivanov
Șoseaua Pantelimon, Foto: HotNews/Catiusa Ivanov

Agenții economici din București ar putea fi obligați să facă aprovizionarea magazinelor doar noaptea, în intervalul orar 22.00 – 6.00, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de Primăria Capitalei, la propunerea viceprimarului Stelian Bujduveanu. Nerespectarea programului de aprovizionare constituie contravenție și se sancționeaza cu amendă cuprinsă între 3.000 și 5.000 lei. Scopul propunerii este de a fluidiza traficul, însă a stârnit mai multe reacții negative din partea bucureștenilor care au magazine la parterul blocului și spun că vor fi deranjați noaptea.

Singura excepție este pentru terasele și magazinele din Centrul Istoric al Capitalei.

„Municipiul București este un oraș foarte aglomerat, cu trafic intens, cu multe centre comerciale mari și hypermarketuri, a căror aprovizionare este realizată de principiu cu autovehicule cu gabarit mediu și mare. Pentru a realiza o dezvoltare sustenabilă a Capitalei, printre obiectivele autorității publice locale se regăsesc fluidizarea traficului, reducerea poluarii și implicit îmbunătățirea calității vieții cetățenilor”, se arată în referatul de aprobare.

Propunerea a stârnit reacții negative, mai mulți cetățeni cerând retragerea proiectului.

”Va rog să regândiți acest proiect, la parterul blocului unde locuiesc se află un magazin care obișnuia să facă aprovizionarea în timpul nopții. Zgmotoul pe care îl crează cu cărucioarele, țipat, uși trântite… este incredibil, efectiv nu poți să dormi (cu geamuri termopan închise) motiv pentru care le-am solicitat în multiple rânduri să facă aprovizionarea în timpul zilei”, a scris un cetățean pe site-ul Primăriei Capitalei.

„Am la parterul blocului sub mine un magazin Profi și un Mega Image. Activitatea cu aprovizionare începe la ora 06.30 și termină după-amiază. În tot acest interval de timp avem parte de zgomote de la lifturile platformelor de descărcare a mărfii din dubele cu care să face aprovizionare, de paleți trantiți, de zgomot al caruturilor și liselor cu care se introduce marfă în magazin, de zgomot la încărcarea în camioane a ambalajelor, de strigătele șoferilor și ale celor care manipulează marfă. (…). Liniștea locatarilor se asigura în intervalul 22.00 și 07.00 iar dvs vreți să nu mai dormim nici noaptea? Înțeleg să faceți aprovizionarea magazinelor mari, din malluri, din afara cartierelor, mai departe de blocurile de locuințe, în timpul nopții, dar nu să ne stricați somnul și odihna noastră”, a scris alt cetățean.

„O idee excelentă, însă ca mai mereu, diavolul e ascuns în detalii și de aceea trebuie avut în vedere ca măsura să nu genereze costuri suplimentare în sarcina noastră, a cetățenilor consumatori. Orele de noapte ale lucrătorilor se vor regăsi în prețurile la raft. De asemenea, nici mașinile de ridicare gunoi, betonierele și alte mașini mari nu sunt binevenite la orele de vârf. Suntem într-un cerc vicios: măsurile bune se iau cu investiții sau decontăm în trafic”, a scris alt cetățean.

Rămâne de văzut cum se va schimba proiectul după dezbaterea publică și dacă va fi adoptat de Consiliul General.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro