O pacientă a suferit o arsură în zona gâtului în timpul unei operații la Spitalul Sfânta Maria. Incidentul, subiectul unei anchete administrative a spitalului
O pacientă a suferit o arsură de gradul I de câțiva centimetri în zona gâtului în timpul unei intervenții chirurgicale efectuate în urmă cu o săptămâna la Spitalul Sfânta Maria din București, iar incidentul face subiectul unei anchete administrative a spitalului, a declarat miercuri, pentru HotNews.ro, Narcis Copcă, managerul spitalului.
„Acum o săptămână s-a lucrat cu pensa bipolară lângă sursa de oxigen, lângă nas, e vorba de un chirurg plastician, și nu a ars niciun aparat, a avut loc o aprindere spontană a oxigenului de lângă tubușor. Este vorba despre o singură arsură, datorată unei surse mici de la nivelul furtunașului acela care aduce oxigen”, a precizat managerul Spitalului Sfânta Maria.
„Intervenția era la nivelul feței, iar pacienta a avut o arsură de gradul I în zona gâtului. S-a lucrat cu pensa bipolară lângă furtunașul de oxigen, iar oxigenul a făcut o flamă și asta a fost tot, nu a luat foc nimic. Este o arsură minoră datorată unei manipulări, cred eu, defectuoase, e ceva minor. Pacienta este în afara oricărui pericol, are o arsură minimală, de gradul 1, pe o suprafață de câțiva centimetri pătrați. Are o arsură la nivelul gâtului care se va remite complet în timpul acestui tratament”, mai spune Narcis Copcă.
Potrivit managerului Spitalului Sfânta Maria, nu este vorba despre „o deficiență de aparat”, iar în acest moment la spital este în desfășurare „o anchetă administrativă care va lămuri din ce cauză s-a produs incidentul”.