Ludovic Orban: Acești parlamentari au învestit peste 80 de miniștri, dintre care mulți analfabeți funcționali
Prim-ministrul desemnat, Ludovic Orban, i-a criticat, miercuri pe parlamentarii PSD care au dat aviz negativ în comisiile de specialitate pentru 3 miniștri propuși, el arătând că în alte cazuri senatorii și deputații au acceptat și miniștri analfabeți funcționali.
„Acești parlamentari au învestit miniștri care au făcut de râs funcția de ministru, peste 80 de miniștri, dintre care mulți analfabeți funcționali, mulți oameni fără nicio legătură cu nimic, care n-au condus în viața lor nimic și care și-au făcut de râs instituțiile și au distrus capacitatea administrativă a ministerelor și a agențiilor și a autorităților pe care le-au condus”, a spus Orban, la Parlament.
El a subliniat că va merge mai departe la plen cu cei 3 miniștri propuși care au primit avize negative în comisii: Florin Cîțu (propus la Ministerul Finanțelor), Ion Ștefan (propus la Ministerul Dezvoltării) și Violeta Alexandru (propusă la Ministerul Muncii).
„Nu accept nicio evaluare din partea unor parlamentari PSD care și-au bătut joc de România, care i-au prostit pe oameni în campania electorală, care au avut un program de guvernare – o colecție de minciuni gogonate din care n-au realizat nici 10%”, a mai spus Orban.