Sari direct la conținut

Saab și Boeing au testat o nouă bombă de diametru mic lansată de la sol care poate fi folosită și de sistemul HIMARS pe care l-a achiziționat și România

HotNews.ro
GLSDB Saab Boeing, Foto: Saab
GLSDB Saab Boeing, Foto: Saab

Saab și Boeing au efectuat cu succes un test de tragere la distanță mare al Bombei de Diametru Mic Lansată de la Sol (GLSDB) în Norvegia. Obiectivul tragerii de probă a fost să lovească o zonă pre-determinată în mare, la 130 km de lansator. Bomba lansată de la sol este independentă din punct de vedere al lansatorului, ceea ce înseamnă că poate fi lansată dintr-o soluție containerizată, ca și de orice lansator capabil de a folosi containerul de lansare de tip M26, de exemplu HIMARS, sistem achiziționat și de către România.

Testul a avut loc la Centrul de Testări din Andenes, Norvegia, pe 26 septembrie 2019. Obiectivul tragerii de proba a fost să lovească o zonă pre-determinată în mare, la 130 km de lansator. Lansatorul folosit în testare a fost un container complet autonom, de 20 de picioare (6 metri), transmite Saab într-un comunicat.

“În colaborare cu Boeing, am dezvoltat un sistem foarte competent, care oferă înaltă precizie la distanțe mari. Vedem un mare potențial în GLSDB, deoarece furnizează forțelor armate de pe plan mondial o capacitate de artilerie la distanță lungă, pentru care există o mare cerere în ziua de azi”, a declarat Görgen Johansson, Șeful unității de business Dynamics a Saab.

Sistemul GLSDB, parteneriat între Saab și Boeing, se diferențiază prin înalta sa precizie la distanțe lungi, iar GLSDB are și abilitatea de a zbura pe traiectorii complexe și de a manevra pentru a lovi ținte care nu pot fi lovite cu arme convenționale de foc, direct sau indirect. Este independentă din punct de vedere al lansatorului, ceea ce înseamnă că poate fi lansată dintr-o soluție containerizată, ca și de orice lansator capabil de a folosi containerul de lansare de tip M26, de exemplu HIMARS, M270 și ChunMoo. Soluția containerizată poate fi de asemenea folosită la bordul navelor, asigurând posibilitatea ca GLSDB să fie lansată atât de pe mijloace terestre, cât și navale, transmite Saab.

România a decis în 2018 să achiziționeze trei sisteme de artilerie bazat pe rachete sol-sol cu bătaie mare HIMARS (produs de Lockheed Martin) pentru circa 1,5 miliarde de dolari, primul sistem urmând a intra în uz din 2020.

Fiecare sistem are 18 instalatii de lansare și comanda României prevede trei tipuri diferite de rachete ghidate/dirijate care pot lovi ținte terestre de suprafață sau punctuale până la 300 de km. Lansatorul HIMARS e montat pe camion și poate acomoda câte șase rachete de 227mm M270 sau o singură rachetă MGM-140 ATACMS.

Practic, pe langă cele 54 de lansatoare, contractul prevede și achiziția a 81 de rachete tip M31A1 Unitary și 81 de rachete tip M30A1 Alternative warhead, dar și 54 de rachete de tip ATACMS , cele care au raza efectivă de până la 300 de km.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro