Un militar ONU a fost ucis, iar alți patru au fost răniți, într-un atac produs în Mali
Un membru al unei misiuni ONU a fost ucis, iar alți patru au fost răniți, în urma exploziei unui bombe artizanale în apropierea vehiculul în care se aflau, a anunțat misiunea ONU în Mali, potrivit postului Voice of America, scrie Meidafax.
Atacul, produs duminică, în nordul statului Mali nu a fost momentan revendicat, însă în regiune acționează mai multe grupuri islamiste, care au profitat de rivalitatea etnică din Mali și din alte țări din jur pentru a obține putere.
În momentul producerii incidentului, militarii se aflau într-o misiune de patrulare în apropierea satului Aguelhok, a transmis un oficial ONU.
Forțe ONU de menținere a păcii și trupe franceze staționează în Mali pentru a ajuta armata locală să combată insurgenții islamiști, care amenință securitatea în regiunea africană Sahel.