Europa Liberă: Cum riscă statul român să ajungă să trăiască de azi pe mâine
România va da anul viitor pe pensii și pe salarii aproape toți banii pe care îi colectează din impozite și taxe. O situație nesustenabilă pe termen lung, care ar urma să fie rezolvată, cel mai probabil, doar după trecerea alegerilor.
„În 2019, salariile reprezintă 12% din PIB, iar cheltuielile cu asistența socială împreună cu pensiile sunt în jur de 11% din PIB. Dar acestea din urmă vor crește puternic anul viitor și vor ajunge la 14%-15% din PIB”, explică Ionuț Dumitru, economist-șef al Raiffeisen Bank și fost șef al Consiliului Fiscal.