Sari direct la conținut

Bănilă, după ce Iohannis i-a cerut să plece de la conducerea DIICOT: ”Demisia ar putea reprezenta expresia unui om laș. Vă asigur că în cazul meu nu se va întâmpla așa”

HotNews.ro
Felix Banila, Foto: AGERPRES
Felix Banila, Foto: AGERPRES

Șeful DIICOT a răspuns după ce președintele Klaus Iohannis i-a cerut să plece de la conducerea Direcției, Felix Bănilă afirmând că, dacă se va produce această demisie, ea va fi rezultatul unui amplu proces cognitiv și nu doar expresia unei simple porniri instinctuale”.

”Demisia este un act unilateral de voința, dar sunt împrejurări in care aceasta ar putea reprezenta expresia unui om laș și poate chiar lipsit de responsabilitate. Vă asigur că în cazul meu nu se va întâmpla așa”, afirmă Bănilă într-un comunicat transmis de DIICOT.

Acesta spune că, fiind solicitată de președinte, o va trata ”cu maximă seriozitate”, ”în mod neîntârziat”: ”Voi culege opiniile colegilor mei, ale șefului ierarhic și al celor implicați în actul numirii procurorului șef al DIICOT, după care voi aduce la cunoștință publică rezultatul deciziei luate.

”Instituțiile sunt formate din oameni, însă demisia șefului DIICOT, mai ales în astfel de împrejurări, poate avea consecințe deosebite, până la instabilitate, iar eu nu pot concepe că așa ceva ar fi de dorit, intr-o țară membră a UE și a NATO, aflată la frontiera acestora. Activitatea DIICOT nu se rezumă numai la cazul Caracal și de aceea, vreau să vă asigur despre faptul că demisia șefului DIICOT, dacă aceasta se va produce, va fi rezultatul unui amplu proces cognitiv și nu doar expresia unei simple porniri instinctuale, golită de importanța funcției, de care, de altfel, sunt pe deplin conștient”, mai spune Felix Bănilă.

Luni seară, Iohannis i-a cerut șefului DIICOT să-și dea demisia, invocând modul în care s-a desfășurat ancheta în cazul Caracal, care, în opinia șefului statului, „generează semne de întrebare majore”.

„Ce s-a întâmplat în ultimele zile cu una dintre familiile victimelor de la Caracal este un exemplu de „așa nu!”. Este extrem de grav că cei care conduc instituții ale statului român girează astfel de comportamente, prin care potențialii infractori sunt tratați cu blândețe, cu mănuși, iar victimele sunt tratate cu duritate și cu agresivitate”, a spus Iohannis.

Șeful statului a susținut că DIICOT ar fi trebuit să aducă în ancheta cazului Caracal „un plus de profesionalism și credibilitate”.

„Doar că, sub conducerea domnului Bănilă, acest lucru nu s-a întâmplat, iar ancheta continuă să genereze semne de întrebare majore. Modul în care s-au desfășurat lucrurile până acum nu face decât să ridice suspiciuni și să accentueze lipsa de încredere a oamenilor în autorități, iar o astfel de abordare nu poate duce decât la rezultate proaste. Așadar, îi cer domnului Felix Bănilă, procuror șef la DIICOT, să își înainteze imediat demisia din funcția de procuror șef al DIICOT”, a mai spus președintele.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro