VIDEO Artificii și manele în fața Penitenciarului Rahova, la eliberarea unui membru al clanului Duduianu
Zeci de persoane l-au așteptat cu manele, artificii și șampanie pe Florin Mototolea, zis Emi Pian, membru al clanului Duduianu, la ieșirea din Penitenciarul Rahova. Ieșirea acestuia din închisoare a fost transmisă în direct pe Youtube, din fața penitenciarului, potrivit Mediafax
„Hai, Emi”, strigau cei care îl așteptau, unii dintre ei având chiar stații de amplificare a sunetului. La un moment dat, Florin Mototolea, zis Emi Pian, a ieșit pe porțile închisorii, în aplauzele celor prezenți, s-a îmbrățișat cu cei mai apropiați, apoi a pornit muzica și s-au aprins artificiile.
După ce au schimbat impresii, mulțimea de oameni în frunte cu Emi Pian a plecat pe jos, iar la un moment dat s-au așezat la o masă, unde a continuat petrecerea. „E acasă definitiv, nu vacanță, nu pe 24 de ore, nu altceva… (…) A venit regele acasă, acum să vă văd cum stați”, au spus cei prezenți.
Emi Pian le-a transmis cunoscuților că s-a întors mai puternic din închisoare. „Rana m-a întărit mai rău decât eram vreodată. Nu cu altceva. Caracterul mai puternic și poftă de viață până la 100 de ani”, a spus Emi Pian.
Surse din cadrul Penitenciarului Rahova au confirmat, pentru Mediafax, petrecerea care a avut loc în fața închisorii la eliberarea din închisoare a lui Florin Mototolea.