Cine este Ion Cupă, propunerea pentru Ministerul Energiei: Vicelider al grupului ALDE, președintele Comisiei pentru mediu din Camera Deputaților
Ion Cupă, propunerea făcută de premierul Viorica Dăncilă pentru portofoliul Energiei, este vicelider al Grupului Parlamentar ALDE din februarie 2018, președinte al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților, notează Mediafax.
Ion Cupă este născut în 1969, în Mehedinți. A absolvit ASE în 1994 și este membru în Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România și în Corpul Experților contabili. Are un master în management financiar bancar, obținut în 2007, și a absolvit în 2009 Programul de formare specializată pentru înalţi funcţionari publici.
A lucrat la Energoconstrucția și Hidrotehnica, iar din 2005 a fost director executiv la DGPF Mehedinți. Între 2008 și 2010 a fost membru supleant în Consiliul Național de Integritate. A mai avut funcții de conducere la DGFP Gorj și DGFP Mehedinți.
Din 2011 și până în prezent este președintele Consiliului de Administrație de la CE Rovinari. Din 2015 este președinte al ALDE Dolj, iar în 2016 a fost ales deputat în circa electorală 17 jud Dolj.
Este membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, Preşedinte la Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic, secretar la Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaților și membru în Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale din Camera Deputaților.
Conform declarației de avere are două terenuri intravilane în Drobeta Turnu Severin și unul în Târgu Jiu, o casă în Drobeta Turnu Severin, un autoturism Mercedes E220 și o motocicletă, mai multe conturi în lei la BRD și unul în valută, precum și participații la două societăți comerciale – Sara Laboratory SRL și Harasprest SRL, împreună cu soția, Ramona Maria Cupă.