Serghei Lavrov a ajuns la reuniunea OSCE, „în pofida intrigilor inamicilor”, dar Maria Zaharova acuză „rusofobia” Bulgariei
Ministrul afacerilor externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a sosit joi la Skopje, pentru a participa la o reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), „în pofida intrigilor inamicilor”, a anunţat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, citată de AFP și Agerpres.
„Serghei Lavrov a sosit în Macedonia pentru a participa la reuniunea ministerială a OSCE. În pofida intrigilor inamicilor, noi suntem la Skopje”, a scris Zaharova pe Telegram.
Bulgaria, care iniţial îl autorizase pe Lavrov – vizat de sancţiuni occidentale pentru războiul împotriva Ucrainei – să survoleze spaţiul aerian bulgar, a revocat apoi această autorizaţie din cauza prezenţei în avionului său a Mariei Zaharova, aflată şi ea sub incidenţa sancţiunilor şi căreia i s-a interzis intrarea pe teritoriul UE.
„Stupiditatea răutăcioasă a rusofobilor a dus la aceea că autorităţile au interzis pentru prima dată în istorie nu unui avion să fie pe cer, ci unei persoane să fie în avion”, a comentat Zaharova.
Diplomația rusă denunță un „precedent periculos” înaintea începerii reuniunii OSCE
„Asta era scris în nota oficială a Ministerului bulgar al Afacerilor Externe: avionul poate survola Bulgaria, însă Maria Zaharova nu se poate afla în acest avion”, a afirmat ea, denunţând un „precedent periculos”.
În final, avionul cu Lavrov a sosit în Macedonia de Nord prin spaţiul aerian al Greciei, potrivit agenţiilor de presă ruse.
Miercuri, Zaharova a acuzat deja Occidentul că încearcă să împiedice participarea lui Serghei Lavrov la reuniunea OSCE de la Skopje, care va fi boicotată de Ucraina şi de ţările baltice, pentru a denunţa prezenţa şefului diplomaţiei ruse.
În 2022, Polonia, care organiza reuniunea OSCE, a refuzat intrarea pe teritoriul său a lui Lavrov, care apără cu virulenţă invazia declanșată de Rusia în februarie 2022.
Originile OSCE datează de pe vremea Războiului Rece, când cele două blocuri politice inamice, occidental şi sovietic, au convenit să creeze o platformă de dialog între ele. La ora actuală, organizaţia numără 57 de participanţi.
Urmărește ultimele evoluții din a 645-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.