Sari direct la conținut

Ce spune prefectul de Vaslui despre cazul copilului lovit de mașină lăsat să zacă în stradă zeci de minute: Ambulanța, ghinion, era la un alt accident

HotNews.ro
Ce spune prefectul de Vaslui despre cazul copilului lovit de mașină 
lăsat să zacă în stradă zeci de minute: Ambulanța, ghinion, era la un 
alt accident

Prefectul județului Vaslui, Eduard Popică, a afirmat joi seară, la Antena 3, solicitat să explice intervenția autorităților în cazul copilului de 4 ani care a murit după ce a fost lovit de o maşină, că în orașul în care s-a petrecut accidentul Serviciul de Ambulanță deține o singură mașină, iar aceasta – „ghinion”, spune el – plecase cu câteva minute înainte într-un sat vecin, la un alt accident unde erau două victime.

  • Un accident mortal a avut loc, marți seară, în oraşul Murgeni din județul Vaslui, unde un copil în vârstă de 4 ani a fost lovit de o autoutilitară în timp ce încerca sa traverseze strada.
  • Conducerea Poliției Județene a anunțat joi că a dispus o anchetă cu privire la intervenţia poliţiştilor, verificările fiind declanșate după ce în spațiul public au apărut imagini cu băiețelul care a fost lăsat căzut în stradă, în timp ce polițiștii ajunși acolo, dar și mai multe persoane se uitau, fotografiau și filmau, iar ambulanța ar fi ajuns după aproximativ 40 de minute, potrivit presei locale.
  • Publicația „Vremea Nouă” a scris că băiețelul a fost lăsat timp de zeci de minute să zacă pe asfalt, deși spitalul orășenesc se află la o distanță de aproximativ 300 de metri de locul accidentului. Nici polițiștii care ar fi ajuns la fața locului după circa 30 de minute nu au intervenit în vreun fel, limitându-se la a se plimba pe lângă copil, fără să vadă dacă el mai este în viață, a mai relatat publicația locală.

Declarațiile prefectului de Vaslui, Eduard Popică, într-o intervenție telefonică la Antena 3:

  • „Este un eveniment regretabil care s-a petrecut la noi în județ. Și eu sunt tată și ne pare rău pentru viața fiecărui copilaș, cel puțin de la noi din județ.
  • Într-adevăr, în apropierea locului unde s-a produs acel accident există o unitate spitalicească, însă trebuie să facem precizarea că este un spital de Psihiatrie.
  • (Moderator: Dar în orice spital sunt medici care pot acorda prim-ajutor) Nimeni nu neagă acest lucru, însă apelul care s-a făcut la 112…
  • Într-adevăr în apropierea acelui loc, pentru că Murgeniul este un oraș foarte mic, era și Serviciul de Ambulanță, serviciu care deține o singură mașină. Acea mașină, culmea, ghinion dacă putem spune așa, accidentul acesta s-a petrecut la ora 19.58, iar la ora 19.46 acea mașină a plecat într-un sat vecin pentru a merge la un alt accident unde erau două victime.
  • Același lucru l-au făcut și reprezentanții Poliției, dar aceștia din urmă au fost întorși din drum, pentru că apelantul a spus la 112 gravitatea, starea în care se află copilul accidentat.
  • Am analizat îndeaproape, încă de a doua zi după ce s-a petrecut acest eveniment regretabil, timpii în care acționat instituțiile noastre. Vreau să vă spun că Poliția a ajuns în 14 minute la locul accidentului, iar Salvarea a ajuns undeva la 24-25 de minute.
  • În momentul în care apelantul a sunat la 112, cei din dispecerat i-au spus acestuia să ia măsurile de prim-ajutor. Apelantul a spus că nu este pregătit pentru așa ceva, întrucât este un copil victima, un copil de 4 ani.
  • (De ce nu au acordat polițiștii primul ajutor?) Polițistul când a ajuns la fața locului – eu am vorbit personal cu acest agent – ne-a spus că copilul nu mai avea semne vitate, era deja mort.
  • (Dar există un protocol de resuscitare…) S-a efectuat acel proces de resuscitare, chiar dacă, atenție, medicii care au ajuns la fața locului constataseră deja decesul, pentru că presiunea era atât de mare. Și persoanele care erau adunate acolo au pus atât de mare presiune inclusiv pe organele care au ajuns la fața locului.
  • (Despre faptul că, din imagini, nu se vede că polițistul ar fi pus mâna pe copil să îi verifice semnele vitale) Eu vă spun ceea ce mi s-a raportat.”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro